Scriam săptămâna trecută despre două tragedii petrecute în Arad. Scriam despre moarte, scriam despre cât de fragilă este această graniță între a fi sau a dispărea pur și simplu, într-o fracțiune de secundă, de pe fața pământului. Scriam despre Adeline și despre Oly, doi tineri arădeni despre care acum vorbim la trecut, plecați ambii dintre noi în urma unor accidente de circulație.

Moartea nu te anunță. Ea nu îți trimite nici scrisori de intenție, nu îți scrie nici pe messenger și nici nu îți dă „add” pe Facebook. Moartea este la tot pasul, este peste tot acolo unde există viață, iar duminică dimineața, la ora 5, într-o zi de 13, am realizat poate cel mai bine acest lucru. Mergeam spre casă după o zi plină și o noapte în club. Nu, nu am băut alcool și tocmai de aceea am avut – îi spun – curajul de a mă urca la volan, deși alții o fac fără probleme chiar și după ce și-au îmbibat ficatul ca pe un burete cu vin sau spirtoase. Am trecut Podul Decebal, apoi am trecut și de patinoar îndreptându-mă spre giratoriul de lângă Club Activ, giratoriul de la intrarea în cartierul Subcetate. Ca niciodată, nu am tăiat benzile, nu am încercat să mă încadrez pe banda din mijlocul giratoriului rămânând lângă trotuar și, spre norocul meu într-o zi de 13 în care superstițioșii nici nu ies din casă, mă deplasam cu o viteză extrem de mică.

Brusc, m-am trezit în față cu o lumină orbitoare, am auzit scârțâit de roți, și, sper că este doar o coincidență, un BMW Serie 3 a trecut ca o torpilă la nici jumătate de metru de mine. După estimarea mea avea o viteză de peste 100 de kilometri pe oră, se balansa și a intrat pe contrasens în giratoriu venind pe strada Cetății. S-a întâmplat atât de rapid totul încât nici nu am reușit să mă sperii. Nici măcar nu am oprit. Am văzut cum BMW-ul sare peste bordură, s-a auzit o bubuitură puternică (probabil și-a rupt roțile), a intrat pe spațiul verde unde a făcut un viraj, a revenit pe șosea și și-a continuat cu o viteză uluitoare drumul spre Ștrandul Neptun. Nici măcar nu i-am văzut numărul. Oare cât de cretin trebuia să fie cel/cea care era la volan sau cei/cele care erau în mașină? Cretinule, sper că ești sănătos acolo unde ești și totodată sper că ți-ai rupt măcar două roți…

Știu că a mea e mai mică decât a ta, dar lasă-mă să o folosesc așa cum e, că nu e competiție. A mea e Fabia, Skoda Fabia, și da, este mai mică, dar mie îmi ajunge, nu am nevoie de un cretin ca tine să o transforme într-un morman de fiare, iar mama să plângă până la sfârșitul zilelor ei… Nu mai bine să plângă mă-ta că ți-a ridicat permisul pe viață?

Ajuns acasă nici măcar nu am mai aprins becul. Era puțin trecut de ora cinci și se crăpa de ziuă. Eu vedeam„flash”-uri. Da, erau doar în mintea mea, era luminile acelea orbitoare care îmi băteau în ochi preț de câteva fracțiuni de secundă de la BMW-ul cretinului. Era moartea care mi-a făcut cu ochiul, dar a decis că nu eu sunt, de data aceasta, cel căutat…

A devenit un adevărat flagel, sau nici nu știu cum să îi spun la această combinație de alcool, șofat și viteză. Zeci de tineri se duc în cluburi, beau, apoi urcă la volan și conduc cu viteză peste tot prin țară, iar finalul unor astfel de curse este de cele mai multe ori tragic. Moartea are în aceste condiții o arie de selecție foarte mare, începând cu acei șoferi care își beau mințile, continuând cu cei care urcă alături de ei în mașini sau cu cei care mor nevinovați loviți de astfel de cretini.

Traficul în România, în orice oraș ai fi sau pe orice drum național sau european cum ar fi el, pare o junglă. Apariția unor astfel de cretini este similară cu a scăpa o leoaică în mijlocul unei turme de antilope. Șansele ca cineva să nu moară sunt minime, iar uneori pot fi chiar copii, sau poți fi tu, sau poate fi părintele, fratele, sora sau cel mai bun prieten al tău.

Sună „old school”, bătrânește, cum vreți să-i spuneți, dar lăsați dracului mașinile acasă atunci când știți că mergeți în cluburi ca să vă îmbătați. Sau dați încă de la intrarea în club cheia de la mașină unuia dintre cei care nu consumă alcool. Așa poate reușiți și voi să mai păcăliți puțin moartea.

Eu nu cred că am păcălit-o. Am fost atât de aproape de ea încât cred că pur și simplu nu a fost ceasul acela, al meu…