Ministrul Mediului a fost la Arad pentru rezolvarea problemei gunoiului și a dat câteva ultimatumuri RETIM-ului | Foto-Video





Problema gunoiului din municipiul Arad și din celelalte 24 de localități care fac parte din Zona 1 de salubrizare a județului Arad a ajuns atât de gravă încât a ajuns până în birourile Ministerului Mediului. Astfel, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a fost prezent vineri la Arad pentru a discuta cu cei care se fac responsabili de această criză a gunoiului din Arad.
Întâlnirea cu ministrul Mediului a avut loc la sediul Instituției Prefectului Județului Arad, cu participarea celor de la RETIM, de la ADI Deșeuri Arad, cu mai mulți primari și viceprimari din județ, cu participarea președintelui Consiliului Județean, dar și a câtorva parlamentari de Arad și, nu în ultimul rând, cu prezența ministrului Apărării, Mihai Fifor. Trebuie să menționăm însă că, de la această întâlnire importantă au lipsit două personaje cheie: primarul Gheorghe Falcă, care a preferat să meargă să taie panglica într-o piață din Arad (de parcă nu s-ar fi putut amâna cu o oră), respectiv vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, care este totodată și președinte al ADI Deșeuri Arad.
Admitem că era cât pe ce să credem că primarul Falcă și-a dat demisia din funcția de primar în aceste zile și a uitat să anunțe public acest lucru, având în vedere că acesta a declarat pentru Special Arad, chiar în timp ce toți cei implicați în povestea cu deșeurile se aflau la sediul Prefecturii, că „Responsabilii sunt acolo, noi nu suntem responsabili. Noi n-avem contract, noi nu suntem responsabili”.
În ceea ce îl privește pe Sergiu Bîlcea, acesta ne-a declarat, într-un mod cât se poate de pueril, că „Din ce am văzut eu până acum, nu am fost invitat. Dacă eram invitat participam cu cea mai mare plăcere”. Zău că ne-a zburat gândul direct la modul în care Sergiu Bîlcea s-a dus acum câteva luni la un eveniment destinat unui scop caritabil și a urcat pe scenă să-și spună poezia politică. Nici atunci n-a fost invitat el, ci președintele Cionca, doar că atunci era „rost” de capital politic, acum era vorba despre asumarea răspunderii.
Citește și: Ministrul Mediului a venit la Arad pentru gunoaie. Falcă și Bîlcea n-au fost de găsit!
Una peste alta, ministrul Mediului a declarat la finalul întâlnirii de la Prefectură, după ce s-a arătat dezgustată de situația pe care a găsit-o, că a trasat câteva ultimatumuri pentru RETIM și ADI Deșeuri Arad: „Până pe data de 6 mai, toate deșeurile din municipiul Arad trebuie ridicate de pe domeniul public. Nu ne interesează nici când, nici cu ce mașini și nici cu cine! Până pe data de 7, RETIM trebuie să meargă la Agenția pentru Protecția Mediului Arad pentru completa toate documentele în vederea emiterii autorizației de mediu. Până miercuri, RETIM trebuie să preia cele 10 autospeciale pe care le are la ora actuală Consiliul Județean și să le trimită în teren pentru ridicarea gunoiului menajer. Sunt prinse în program, s-au folosit bani europeni, iar ele (autospecialele) trebuie să înceapă să producă. Nu știu de ce nu s-a făcut acest lucru până acum. În același timp, le-am spus domnilor de la RETIM că, împreună cu cei de la ADI Deșeuri, până miercuri – și nu mă interesează când vor sta să lucreze – să reușească să finalizeze încheierea de contracte cu cetățenii și cu operatorii economici. Totodată, pentru că doamna inspector școlar a prezentat situația ridicării gunoiului menajer din școli, operatorul trebuie să meargă să ridice tot gunoiul din toate școlile din cele 25 de localități, în special în municipiul Arad unde, din ce înțeleg, s-a ridicat o singură dată gunoiul. Iar la Spitalul Județean nici nu mai vorbim! Pentru că nu se poate ca cei care au greșit să nu plătească, este exclus așa ceva, chiar dacă RETIM a fost amendat de cei de la Garda de Mediu, ei nu sunt singurii vinovați, iar eu vreau să știu cine a greșit și cum s-a greșit, iar atunci, prin ordin de ministru, luni voi trimite Corpul de Control și Garda Națională de Mediu în control la ADI Deșeuri Arad”, a explicat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
Întrebată ce se va întâmpla dacă aceste ultimatumuri nu vor fi respectate, ministrul Mediului a spus că nici nu se gândește ca aceste lucruri să nu fie rezolvate: „Vreau să cred că lucrurile se vor rezolva. Nu vreau să ma gândesc la faptul că nu se va rezolva problema. Cred că au înțeles mesajul pe care l-am transmis. Cred că se vor mobiliza. În cazul în care lucrurile acestea nu se vor întâmpla, să știți că tot aici ne vom vedea și cât de repede!”.
După discuțiile de la sediul Instituției Prefectului Județului Arad, ministrul mediului a făcut o vizită pe străzile municipiului Arad și s-a arătat dezgustată de ceea ce a găsit.
În final, rămâne de văzut dacă cei de la RETIM și cei de la ADI Deșeuri Arad vor putea sau vor binevoi să remedieze această – permiteți-ne s-o numim așa – criză a gunoiului din județul Arad, dar și ce fel de măsuri vor lua instituțiile Statului, de la Direcția pentru Sănătate Publică, la Garda de Mediu, la Ministerul Mediului sau, de ce nu(?), la primăriile care sunt acționari la ADI Deșeuri Arad.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.