Raluca a dispărut fără urmă. Poliția o caută peste tot, iar un bebeluș de opt luni o așteaptă acasă (Foto)





O tânără în vârstă de 22 de ani este căutată de familie și de poliție după ce în urmă cu câteva zile, a dispărut. Potrivit site-ului hunedoaralibera.ro, Ileana Raluca Tuli se afla acasă la mama sa, în localitatea Valea Lupului, unde a venit în vizită cu ocazia Sărbătorii de Paști
În data de 8 aprilie, în jurul orei 18.00, femeia a plecat, spunând că merge până la magazin însă nu a mai revenit acasă, acolo unde a rămas copilul ei, un băiețel de opt luni. Ieri, concubinul mamei sale s-a dus la Secţia de Poliţie Rurală Baru, unde a anunţat autorităţile cu privire la cele întâmplate.
Raluca are 1,55 metri înălţime și o greutate între 50-55 de kilograme, faţa ovală, păr şaten şi lung şi o constituţie atletică. Poate fi recunoscută după mai multe semne distinctive, precum două piercing-uri sub formă de bobiţă din metal de culoare argintie, unul în nas, iar celălalt deasupra buzei de sus, iar pe antebraţul stâng are două tatuaje cu textele „Cipriany” și „Antonia”. Ultima dată când a fost văzută era îmbrăcată cu pantaloni de culoare închisă, o vestă din material de fâş de culoare roz, iar în picioare avea încălţăminte sport, albă. A fost solicitată cerere de urmărire naţională pe numele tinerei.
SURSA: hunedoaralibera.ro
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este