Zăpada şi frigul au pustiit pieţele Aradului | Foto
Toate drumurile de acces către pieţele din oraş erau greu accesibile la primele ore ale dimineţii, din cauza zăpezii aşternute pe timpul nopţii. Nici câteva ore mai târziu situaţia nu se îmbunătăţise, deşi poliţiştii locali umblau cu greu pe trotuare, ca să fotografieze locurile unde nu era curăţată zăpada.
Prin urmare, astăzi pieţele din Arad au fost goale. Cu greu găseai câte un comerciant răzleţ, cu vreo legătură de pătrunjel. Cei câţiva care aşteptau să le sosească marfa erau nervoşi de întârierea cauzată de drumurile care nu erau curăţate. Cumpărătorii se opreau la intrările în pieţe, se cruceau de pustietatea ofertelor şi plecau cu plasele goale. Majoritatea dintre ei fiind în vârstă se întrebau retoric: „Şi-acuma cum să mergem noi pe la supermarketuri?”
Nici măcar la Obor nu au putut ajunge comercianţii.
Doi poliţişti care treceau prin piaţă vorbeau între ei despre faptul că împiedicarea accesului către spaţii de interes public, cum sunt pieţele, ar depăşi competenţa unei amenzi de la Poliţia Rutieră, putând fi chiar un subiect de anchetă penală.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)