Un monstru! Și-a bătut bunicul apoi l-a sechestrat în portbagajul mașinii, în timp ce fugea de polițiști





Un tânăr de 28 de ani care și-a bătut crunt bunicul, l-a legat și sechestrat în portbagajul mașinii personale, a fost prins de polițiștii constănțeni după o urmărire spectaculoasă pe drumurile din Județul Constanța.
Autoritățile au fost alertate, astăzi, la 112, că un bătrân de 71 de ani din Topalu a fost bătut cu violență și răpit de nepotul său de 28 de ani. Polițiștii au pornit pe urmele răpitorului, pe drumul județean 223, dând alarma în tot județul. Tânărul a apăsat pe pedala de accelerație și, între localitățile Dunărea și Capidava, a ieșit din raza vizuală a urmăritorilor săi. El a fost, însă, prins de polițiștii Secției 7 Rurală Crucea, care l-au oprit pe DN2A între localitățile Crucea și Stupina.
Oamenii legii l-au scos pe bătrân din portbagaj, victima prezentând politraumatisme prin agresiune și fracturi costale. Transportat la spitalul orășenesc din Hârșova, el a refuzat internarea. Tânărul a respins orice cooperare cu polițiștii, refuzând să spună de ce și-a maltratat, încătușat și sechestrat bunicul. El a fost dus la spital în vederea prelevării de probe biologice pentru a se stabili dacă a băut sau a consumat droguri.
Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințări, lovire și alte violențe, lipsire de libertate și eventual, violare de domiciliu. În cursul anchetei urmează să fie aflate motivele pentru care a recurs la gesturi de o asemenea violență pentru a-și răpi bunicul.
sursa:evz
Foto cu caracter ilustrativ
Comentariile portalului
Mulțumesc
Bună ziua, e necesar pentru că e vorba despre o lucrare publică, într-un spațiu public, care este folosit de arădeni, care se modernizează pe bani publici, nu pe (...)
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)