Oscar Special (2) Frumoasa și Bestia în variantă acvatică și lumea creată de Guillermo del Toro





Unul dintre cei trei amigos al cinemaului, ceilalți doi fiind Cuarón și Iñárritu, mexicanul Guillermo del Toro este deja un nume și la Hollywood, având în spate filme precum Blade II sau două filme din seria Hellboy.
Cu toate acestea, este reținut pentru filmul de limbă spaniolă din 2006 Pan’s Labyrinth (El laberinto del fauno), acolo unde a realizat o primă sinteză a motivelor și ideilor cinematografiei sale bazate pe feeriile care leagă ideea de putere de cea de monstruozitate.
Din acest punct de vedere, ultimul său film, The Shape of Water (Forma apei), este o adevărată izbândă, reușind ceva foarte rar în cinematografie: să se ridice la înălțimi metafizice fără să renunțe la povestea simplă și captivantă care atrage orice categorie de spectatori.
Povestea plasată la începutul anilor șaizeci într-o facilitate științifică americană este o alternativă foarte reușită la motivul ancestral și subliminal al Frumoasei și Bestiei, o temă de altfel deosebit de fertilă și prodigioasă dacă vine vorba de semnificații superioare, metafizice.
E vorba de spargerea unor bariere considerate de netrecut cum af fi comunicarea dintre forme diferite de existență, de pătrunderea dincolo de suprafață care, de cele mai multe ori, ascunde esența și, desigur, având în vedere catolicismul asumat a lui Del Toro, valoarea supremă a existenței, esența esențelor, cum ar veni, găsită în iubire.
Iar de aici urmează filmul, povestea în care Frumoasa nici nu este atât de frumoasă, iar Bestia nici măcar ca apariție nu este foarte bestială, cel mult în sensul în care, în ciuda stranietății sale, este deosebit de sexi, așa cum a remarcat majoritatea spectatorilor și criticilor.
Frumoasa este o actriță englezoaică mai puțin cunoscută, Sally Hawkins, rolul făcut de ea fiind foarte apreciat de specialiști, însă filmul beneficiază de contribuția unor actori cu care mergi la sigur percum Michael Shannon sau Richard Jenkins, fără să mai vorbim de savuroasa actrița de culoare, Octavia Spencer.
O mențiune merită și Doug Jones, colaborator mai vechi al lui De Toro, un fost contorsionist ascuns în „pielea” ființei amfibii foarte sexi de care se îndrăgostește iremediabil frumoasa mută mai puțin frumoasă intrepretată de Sally Hawkins.
Problema mea cu filmul este una, dar mare: rezonez slab la anumite genuri, printre care și acest gen pe care americanii îl numesc fantasy. Nu sunt atât de reticent ca la horror, cu toate că fantasy fără ceva horror e ca vodka fără lămâie, dar oarecum mai reticent decât la sci-fi, un alt gen fără de care fantasy-ul cinematografic postmodern e ca un fotbalist care lovește mingea doar cu un singur picior.
Dincolo de asta, dacă tot mi-am luat inima-n dinți și am vizionat filmul, trebuie să recunosc forța cinematografiei lui Del Toro, ușurința cu care creează mediul și atmosfera, capacitatea sa extraordinară de a face ca anormalul și bizarul să pară deosebit de firești și normale.
Acțiunea, cum am spus, este plasată în America începutului de anii șaizeci, regizorul-scriitor – Del Toro are până acum vreo cinci cărți publicate – alegând cu un scop foarte bine definit perioada: dorea să așeze povestea într-un timp mult mai liniștit și oarecum încetinit, dar în care tehnologia modernă, inclusiv tv și camere de supraveghere să fie deja prezentă.
Iar această lume, mobilată și utilată cu tot ce credem noi că a fost caracteristic Americii anilor șaizeci, ne apare aproape picturală, regizorul mexican care trăieste acum în California fiind un maestru al culorii în film, tonurile sale tradiționale de chilimbar fiind aici temperate oarecum de albastrul și verdele mai rece al apei în care se scaldă, oarecum parcă împotriva voinței sale, întreaga poveste.
Fără să cad în admirația care pare să pătrundă majoritatea cronicilor filmului, recunosc că este vorba de un film frumos, cu o anumită relevanță privind lumea în care trăim, fără să fie însă un film excepțional.
Nu-l consider demn de Oscar pentru cel mai bun film sau regie, poate însă prinde un premiu la scenariu sau scenografie, fără să mai vorbim de machiaj, o treabă în care Del Toro excelează, având inclusiv pregătirea personală necesară: pentru crearea imaginii masculului alfa amfibiu care își ține organul sexual ascuns printr-o valvă, un adevărat tur de forță al imaginației și designului artistic, Oscarul ar fi ceva firesc.
Așa cum și cel mai bun film al său de până acum, acel Labirint al faunului din 2006, a fost la vremea respectivă răsplătit cu astfel de premii, trei la număr, printre ele și cel pentru machiaj.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)