Fost polițist de la Serviciul Permise Arad – avere nejustificată în valoare de peste 330.000 lei





Știri Arad – Comunicat. Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 330.329,14 Lei (aprox. 76.622,37 Euro), între averea dobândită și veniturile realizate de către D.F.A., fost funcționar public cu statut special (agent șef de poliție) în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a vehiculelor al județului Arad, în perioada exercitării funcției publice.
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către D.F.A.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. D.F.A. a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
Comentariile portalului
Dani, mulțumesc pentru analiza profundă cu parfum de Facebook. Dacă ai ieși tu mai des din bula ironic-informată, ai vedea că arborii chiar se regenerează după toaletări — (...)
Ancelotti... ca-i liber de contract! UTA nu are bani sa plateasca salariile la zi.... si voi visati cai verzi pe pereti!
Numai prostii debitați dle "Surlea"...de la lucrul frumos pe care îl fac cei cu drujbele primăriei Arad până la inepția cu teiul lui Eminescu+auzi (...)