Tricolor uman la Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”





Elevii Colegiului Naţional „Vasile Goldiş”Arad au salutat 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, cu mândrie şi entuziasm. Pentru a sărbători Marea Unire din 1918, peste 500 de elevi ai colegiului, alături de profesorii lor au reprezentat ei înşişi cele trei culori, roşu, galben şi albastru, formând un drapel tricolor viu.
Goldişenii sărbătoresc 1 Decembrie cu gândul și la marele patriot, care a fost Vasile Goldiş, patronul lor spiritual. Acestuia i s-a încredinţat misiunea de a rosti cuvântarea solemnă şi de a reprezenta Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. Într-o expunere de înaltă ţinută patriotică, Vasile Goldiş a subliniat faptul că poporul român nu-şi revendică, de fapt nu cere nimănui dreptul la autodeterminare şi la existenţă naţională de sine stătătoare, ci “decretează” unirea sa cu România, ca un drept natural, sacru al oricărei naţiuni.
Activitatea a fost iniţiată de Consiliul Şcolar al Elevilor Colegiului Naţional „Vasile Goldiş”Arad.
Întreg colectivul Colegiului Naţional „Vasile Goldiş”Arad urează tuturor românilor „La Mulți Ani”.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)