Membrii clubului „O carte pe lună” iubesc cititul, dar unele cărți le-au dat efectiv dureri de cap. La întâlnirea nr 9, ele au fost trecute pe „lista neagră”





Clubul de lectură „O carte pe lună” a obișnuit iubitorii de cărți din Arad să-și facă un obicei ca în ultima zi de joi a fiecărei luni să se întâlnească și să dezbată care sunt cărțile lor preferate care se încadrează în tema prestabilită de la o întâlnire la alta. Iată însă că nu toate cărțile citite au avut și norocul să fie citite până la capăt. Unele au părut prea plictisitoare, altele prea greoaie, iar tocmai acesta a fost subiectul întâlnirii cu numărul 9 de la „O carte pe lună”. Căci, oricare cititor, oricât de înverșunat, s-a „lovit” la un moment dat în viață de o carte care efectiv l-a determinat să zică: „Gata! Nu mai pot, îmi e silă de ea și o las baltă…”.
Pe rând, arădenii strânși la un ceai, cafea sau limonadă la Maison D’Art de pe strada Eminescu, au recunoscut, pe rând, care sunt cărțile care le-au dat efectiv dureri de cap. Astfel, am aflat că pentru majoritatea dintre ei lecturile obligatorii de la școală sunt complet nepotrivite și de neînțeles pentru societatea actuală, căci ele arată o lume demult apusă în care iubirea de pământ era mai presus de orice, iar relațiile interumane descrise în ele sunt greu de „digerat” pentru un cititor contemporan (rasism, misoginism etc.). Așadar, titluri precum „Moromeții” de Marin Preda, „Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu, sau „Răscoala” de Liviu Rebreanu au fost primele trecute pe „lista neagră”.
Lăsând de-oparte autorii români impuși ca lectură școlară, nici autorii străini nu au scăpat de critici. Aici menționăm „Chipuri ascunse” de Salvador Dali, „Tarzan” de Edgar Rice Burroughs, „Robin Hood” de Alexandre Dumas, „Tess D’Urberville” de Thomas Hardey, „Inima întunericului” de Joseph Conrad, „Anii” de Virginia Wolf,„Silmarillion” de J. R. R. Tolkien, „Eleganța Ariciului” de Muriel Barbery, ba chiar și cărțile lui Jules Verne au ajuns în discuție, cărți care în general sunt foarte iubite de alți cititori.
Dar ce să faci? Vorba aia, „de gustibus non disputandum”!
Și ca să nu se încheie întâlnirea într-un ton negativist, de „hatereală”, unul dintre participanți, Alex Stratulat, a vorbit despre cartea pe care se pregătește să o publice, a cărui nume a vrut să-l păstreze secret deocamdată: o carte atât cu poezii cât și cu proză, scrisă în limba engleză, ce prezintă lumea așa cum o percepe el, prin ochii unui tânăr de 20 de ani, influențat fiind oarecum de filozofii români pe care i-a citit, Lucian Blaga și Emil Cioran.
Comentariile portalului
https://youtu.be/nPosBGj5bhM?si=ki5CQFK6UUQT5lUo
Omul s-a razbunat...Acum poate fi multumit.
Pe o scară de la 1 la 10, cât de sigur sunteți?