De anul viitor, doar „consumatorii vulnerabili” vor beneficia de ajutorul pentru încălzire
Iarna aceasta va fi ultima în care municipalităţile vor putea subvenţiona agentul termic pentru încălzirea populaţiei.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei au anunţat că subvenţia va fi retrasă din luna aprilie a anului viitor şi că se vor acorda ajutoare financiare de încălzire doar familiilor care se înscriu în categoria de consumator vulnerabil.
Şefa Serviciului de Eficienţă Energetică din cadrul ANRE, Mirela Pleşca, a precizat, pentru Radio România Actualități, că, în prezent, este în dezbatere legislaţia secundară privind noţiunea de “consumator vulnerabil”.
sursa: realitatea.net
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)