Un camion al unei firme din Arad, implicat într-un accident tragic în Ungaria! Doi morți și 15 răniți, dintre care majoritatea polițiști | Foto





Două camioane și un autocar s-au izbit violent astăzi, în jurul orei 13 (ora României), pe autostrada M5 din Ungaria. Autocarul transporta mai mulți polițiști. Unul dintre ei și-a pierdut viața în accident. La fel și șoferul.
Potrivit presei maghiare, sunt doi morți și 15 răniți. Accidentul s-a produs la kilomerul 87, în zona orașului Kecskemét, pe sensul către Budapesta.
Unul dintre camioanele implicate în accident aparține firmei Ayrton Trans SRL, din Vladimirescu, județul Arad.
Au fost mai mulți polițiști în autocar, dintre care patru au fost încarcerați, fiind nevoie de intervenția Pompierilor pentru a-i scoate. Unul și-a pierdut viața, iar ceilalți trei au fost transportați la spital cu răni grave. Șoferul autocarului și-a pierdut de asemenea viața la locul accidentului, iar alți 12 polițiști au suferit răni ușoare. Deocamdată nu se știe cum și din vina cui s-a produs accidentul.
Timp de aproape două ore, circulația a fost oprită pe ambele sensuri. Între timp, s-a dat drumul la trafic pe sensul Budapesta-Nădlac.
UPDATE: Potrivit surselor noastre, coliziunea s-ar fi produs în felul următor: TIR-ul din Vladimirescu era primul și staționa, în spatele său era autocarul, iar al treilea era un TIR din Turcia care nu a încetinit la timp și a intrat în autocar, proiectându-l în remorca TIR-ului din Vladimirescu.
Sursa foto: hiros.hu
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.