Percheziții de amploare în Arad și alte 22 de locații din țară. Este vorba despre un prejudiciu de zeci de milioane de euro
Știri Arad. Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În cursul zilei de astăzi, 5 octombrie 2017, pe baza mandatelor emise de instanță, sub coordonarea procurorului de caz, poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.G.P.R. efectuează 53 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti, precum şi a judeţelor Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Galați, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Vrancea, la sediile sociale și punctele de lucru a 17 societăți comerciale implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor uzate, care emiteau certificate de gestionare a acestor uleiuri.
Din cercetări a reieșit că unii operatori economici care au introdus uleiuri industriale pe piața națională, ar fi evidențiat în actele contabile și în alte documente legale operațiuni fictive, care atestau îndeplinirea obligațiilor privind gestionarea uleiurilor uzate, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 29 de milioane de euro.
În cauză, procurorii beneficiază de suportul inspectoratelor de poliție din toate județele în care se efectuează percheziții.
Sursa: stiripesurse.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)