Fetiță de un an şi nouă luni la spital, după ce a fost lovită de concubinul mamei sale





Fetiță de un an şi nouă luni din Galaţi la spital, după ce a fost lovită de concubinul mamei sale, fără ca femeia să intervină în apărarea micuţei. Anchetatorii au stabilit că fetiţa a fost agresată de-a lungul timpului în mod frecvent de către cei doi.
Poliţiştii din Galaţi au fost sesizaţi joi seara că într-un apartament dintr-un bloc situat în cartierul Micro 19, din municipiu, o minoră de un an şi nouă luni este agresată, în mod repetat, de către mama acesteia, în vârstă de 23 ani şi de concubinul ei, de 48 de ani, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Galaţi.
Un astfel de episod s-a petrecut şi miercuri, când, potrivit anchetatorilor, în timp ce se afla acasă, deşi a văzut că fetiţa este lovită de concubinul său, femeia nu a intervenit în apărarea acesteia, permiţând să fie agresată în continuare.
Fetiţa a fost transportată de urgenţă la Spitalul pentru Copii „Sf. Ioan” Galaţi, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind dispusă, în acelaşi timp, examinarea medico-legală a copilei.
Întrucât loviturile i-au provocat fetiţei leziuni în zone vitale ale corpului, în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru tentativă la omor şi de rele tratamente aplicate minorului.
În urma cercetărilor, s-a mai stabilit că de sfârşitul lunii mai 2017 micuţa a fost lovită frecvent de către mama sa şi de concubinul acesteia.
Cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi urmează să fie prezentaţi instanţei pentru luarea unei măsuri preventive.
sursa: libertatea
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)