Gala Campionilor Arad 2017 a început deja pe Facebook! Susțineți-l pe Ruben și acest eveniment (FOTO)





Ne-am întâlnit în această dimineață cu Ruben Stoia, antrenorul de box de la clubul care îi poartă numele, Boxing Club Ruben Stoia Arad, și totodată organizatorul celui mai important eveniment pugilistic care se desfășoară la Arad în ultimii opt ani.
Deși era dimineață, în jur de ora 12, Ruben era deja obosit, stresat și în priză pentru că au mai rămas doar trei săptămâni până la Gala Campionilor Arad 2017, eveniment care va avea loc la data de 14 octombrie în Sala Polivalentă.
„Nu a mai fost un asemenea eveniment la Arad din 2009, era Liga Europeană și am boxat și eu atunci. Nu pun aici și Galele Local Kombat, pentru că deși este un sport de contact nu e doar box”, ne spune Ruben.
Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate în schimbul a 30 de lei de la Cristal Caffe, Art Caffe, Spartan, Baza Desavoia și Old Ladie Pub. Biletele la zona VIP costă 100 de lei de persoană.
Am mai scris de câteva ori despre sportivii care vor boxa la Arad, numele cel mai important fiind cel al lui Mihai Nistor, sportiv legitimat la Steaua, singurul pugilist din lume care l-a făcut KO pe actualul campion mondial al greilor, Anthony Joshua. Alături de Nistor mai vin la Arad Robert Jitaru (Brăila, Steaua), campion european de tineret și Răzvan Andriana (Dinamo), campion mondial de tineret. În timpul galei, în ring vor urca sportivi din România, Spania, Polonia și Ucraina.
Gala va începe la ora 19, dar de la ora 18 vor lupta doi copii de la Boxing Club Ruben Stoia, Amos Bartha și Mircea Nemeti.
Arădeanul Marius Tătar, care face parte și din cadrul trupelor speciale din Arad, va lupta la categoria 91 de kilograme împotriva lui Cătălin Cristea, un sportiv din Târgoviște.
Până la startul Galei Campionilor, sportivii de la Boxing Club Ruben Stoia se pregătesc de luni până vineri, de la orele 19, la sala din Aradul Nou, de la arena Motorul.
Ruben se află în negocieri cu televiziunea TVR 3 pentru transmiterea Galei Campionilor.
„Este mult de lucru. Îmi doresc să fie totul așa cum ne-am propus. Le mulțumesc tuturor celor care mă susțin, care sunt lângă mine, pentru că aveam nevoie de toți”, ne-a spus Ruben.
Pe Facebook a început o puternică campanie de susținere „Susține Gala Campionilor 2017”, acolo unde alături de Ruben s-au fotografiat foarte multe persoane în tricouri inscripționate cu logo-ul Galei Campionilor.
Comentariile portalului
Cu ultima afirmație aveți dreptate, în rest, pe de o parte, aveți, atunci când vizați corupția, pe de alta există și elemente serioase de (...)
Cu respectul pentru faptul că sunteți printre foarte puținii comentatori care își asumă identitatea, nu vă faceți griji pentru sănătatea mea. Poate nu ați (...)
"politicile naționale de sănătate care privesc sănătatea publica nu trebuie să fie interpretabile și negociabile." - când medicii care recomandă vaccinarea te pun să (...)