Agresat în plină stradă, într-o zonă centrală a Aradului
Știri Arad. Nici să te mai plimbi liniștit pe stradă nu mai poți într-un Arad în care, odinioară, gunoaiele erau plimbate de vânt mai ceva ca-n filmele cu Vestul Sălbatic, iar pe străzi ai toate șansele să dai de cai (tot ca-n Vestul Sălbatic), porci sau șobolani.
Seara trecută, un tânăr din Arad își conducea iubita spre o stație de autobuz din zona Boul Roșu, când, la un moment dat, asupra lor s-a năpustit un individ, acesta din urmă mânat fiind probabil de aburii de alcool care i-au îmbibat creierul sau de nevoia de a-și arăta „bărbăția” în fața celorlalți amici ce-l însoțeau.
„Eram împreună cu prietena mea, pe care o conduceam spre stația de autobuz. Era aproximativ 20:45, ea era în stânga mea, când la un moment dat, de nicăieri, un individ s-a năpustit asupra mea, mi-a băgat mâna în păr și a început să mă îmbrâncească. Vă dați seama că m-am speriat, că nu ai cum să nu te sperii când dintr-o dată sare cineva pe tine. M-am speriat, totodată, și pentru prietena mea, care la rândul ei s-a speriat și a strigat. De față erau și alte persoane, care la rândul lor au strigat către individ. Probabil că în momentul ăla s-a speriat și individul, că a luat-o la fugă, împreună cu amicii lui, spre cartierul Alfa. Am sunat imediat la Poliția Locală, gândindu-mă că la ei nu sunt ținut prea mult la telefon și vor interveni mai repede decât dacă sun la 112. Cei de la Poliția Locală mi-au făcut repede legătura la Poliția Municipiului Arad, unde am explicat rapid ce s-a întâmplat, iar un echipaj de Poliție și unul mixt, format din polițiști și jandarmi, au ajuns într-un timp record la fața locului. Au prins agresorul în doar câteva minute”, a povestit Francisc M. pentru Special Arad, adăugând, în același timp, că în cursul zilei de astăzi va depune și o plângere la Poliție pentru cele întâmplate.
Prins rapid de polițiști și amendat
Agresorul a fost prins în scurt timp de către polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul IPJ Arad, iar după ce a fost identificat a fost amendat pentru scandalul provocat.
„Persoana care a declanșat scandalul a fost depistată și identificată de polițiști pe strada Preparandiei din Municipiul Arad la scurt timp după eveniment. Polițiștii Biroului de Ordine Publică l-au sancționat contravențional, conform Legii 61/1991, cu o amendă în valoare de 600 de lei”, a declarat pentru Special Arad purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, agent șef adjunct Claudia Iuga.
Foto: arhivă
Comentariile portalului
Ati distrus acest ștrand încentul cu încetul începând din anul 2004 de la începutul maldatului îi Falcă acum nu mai aveti Ce să faceți cu ștrandul pentru că este (...)
Se aplică postulatul: ,,întâi facem și apoi gândim!".Ce pretenții să ai de la niște persoane aflate în funcții de conducere care au trecut prin ș (...)
Afganii vin dintr-un mediu salbatic si se comporta peste tot la fel. Sunt paraziti in vestul Europei traind in majoritatea cazurilor din ajutoare sociale. La capitolul infractiuni sunt numarul 1 in (...)