Hoțul „fenomen” a fost prins de polițiștii din IPJ Arad! Este în arest și dă explicații pentru zeci de furturi





Știri Arad. La doar 14 ani, Căldăraș David Ionuț are o poveste de viață care poate seta scena unui film cu gangsteri. Un copil de fapt, are deja o activitate infracțională impresionantă: nouă fapte confirmate cu un prejudiciu ce se ridică la aproximativ 60.000 de lei, constând în bani, bunuri electrocasnice și bijuterii. Acesta intra ziua în amiaza mare (între orele 12:00 – 17:00) în casele oamenilor, după ce sărea gardul, și/sau spărgea geamurile, ulterior punând mâna pe tot ce găsea.
Cartierele preferate în care David „opera” erau Aradul Nou și Sânnicolau Mic, o faptă fiind comisă în zona Piața Catedralei. A fost prins în data de 17 august de polițiștii Biroului Investigații Criminale în urma unei acțiuni organizate, iar de atunci se află în arestul IPJ Arad. Se bănuiește că până la această vârstă a săvârșit cel puțin 50 de furturi din locuințe, începând cu vârsta de 8 ani.
Despre David se mai cunoaște că provine dintr-o familie dezorganizată, și este în grija bunicilor care locuiesc pe strada Tarafului. Din nefericire pentru băiatul de 14 ani, tatăl acestuia este încarcerat iar mama este plecată din țară, astfel că a ajuns de mai multe ori în centre de minori.
Dezechilibrul din viața lui l-a făcut să aibă un comportament agresiv, iar plasarea lui în centrele de minori nu a reușit, până acum, să îi creeze acestui băiat o șansă reală la un trai mai bun. David era un cunoscut printre polițiștii arădeni:
„Acest copil de 14 ani ne-a dat multe bătăi de cap. Este autor al 9 furturi din locuință doar după ce a împlinit vârsta de 14 ani, dar a mai comis foarte multe alte infracțiuni înainte de a împlini această vârstă. A fost internat de mai multe ori în centre de minori, dar comportamentul său a rămas același. Este un copil agresiv, iar agresivitatea acestuia se intensifică odată cu consumul de băuturi alcoolice. Acesta opera în zonele Aradul Nou și Sânnicolau”, a declarat Ioan Tamaș, inspector șef IPJ Arad.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)