Comunicat Sergiu Bîlcea, președintele organizației municipale PNL Arad





Prezent la evenimentul Românii de Pretutindeni organizat de Biserica Ortodoxă Grădiște, Sergiu Bîlcea vicepreședintele Consiliului Județean atrage atenția privind importanța acestei întâlniri și modul în care aceasta face legătura cu sărbătoarea tuturor românilor, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire:
„Mă bucură faptul că și în acest an se păstrează tradiția evenimentului Românii de Pretutindeni. Susțin cu tărie faptul că este important să creăm și să păstrăm legătura cu românii care se află în afara granițelor țării, să fim alături de ei și să-i încurajăm în manifestarea identității naționale oriunde s-ar afla, în special în această etapă a României, când suntem atât de aproape de celebrarea Centenarului Marii Uniri. Am certitudinea că pregătirile noastre pentru această sărbătoare, la 100 de ani de la Unire, va fi realizată în tandem cu acțiunile românilor care trăiesc în afara granițelor.
În decembrie 2018 întreaga Europă va fi cu ochi pe noi, va fi exemenul pe care îl dăm în fața comunității europene, va fi modalitatea care determină modul în care vom fi tratați pe viitor de către statele membre.
Pe plan local ne pregătim pentru Centenar și facem absolut tot ce ne stă în putință pentru ca sărbătoarea Marii Uniri să aibă parte de respectul și importanța cuvenită. Aradul ocupă un rol esențial în înfăptuirea Unirii de la 1918 și este firesc ca celebrarea care marchează 100 de ani de la cel mai important eveniment pentru țara noastră să fie organizat în mod desăvârșit”, declară Sergiu Bîlcea, președintele organizației municipale a PNL Arad.
Comentariile portalului
V-ați prins...
De râsul curcilor cu ce "argument" vine un "jurnalist". O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Nă (...)
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)