O mamă de 24 de ani, cercetată de DIICOT pentru că și-ar fi folosit fetița în vârstă de 9 luni pentru filme porno!





O femeie, de 24 de ani, din Onești, județul Bacău, bănuită că ar fi folosit-o pe fiica sa, în vârstă de 9 luni de zile, pentru producerea și punere la dispoziție de materiale pornografice prin Internet, contra unor sume de bani, este cercetată de polițiștii specializați în combaterea criminalităţii informatice din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a Poliției Române și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
La data de 13 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a Poliției Română și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au efectuat o percheziţie în municipiul Onești, județul Bacău, la locuința unei femei, de 24 de ani, bănuită de pornografie infantilă și trafic de minori, în formă continuată.
În urma percheziției, au fost ridicate, două laptopuri, un hard-disk intern, 4 memory-stick-uri, două telefoane mobile și mai multe înscrisuri, bunuri ce ar fi fost folosite în activitatea infracțională.
În fapt, în cursul anului 2017, cea în cauză ar fi folosit-o pe fiica sa, în vârstă de 9 luni de zile, în scopul exploatării sale sexuale, prin producerea și punere la dispoziție de materiale pornografice prin Internet, contra unor sume de bani.
2 mandate de aducere au fost puse în executare, persoanele în cauză fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.
De asemenea, cei doi copii minori ai celei în cauză, identificați la adresa unde a fost efectuată percheziția domiciliară au fost încredințați D.G.A.S.P.C. Bacău.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul B.C.C.O. Bacău, precum și jandarmi, iar cooperarea internaţională a fost facilitată de către EUROPOL.
sursa: polițiaromana.ro
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.