Ce hackeri? Ce teroriști? Mai grav! CIA a fost infiltrată de o „rețea” de hoți de… chips-uri și ciocolate! :)





Pare o glumă, dar se pare că e o treabă serioasă. Anumiți oameni au fost concediați pentru că au izbutit să facă ceea ce nimeni nu credea că e posibil: au furat bunuri în valoare de 3.300 de dolari din incinta CIA! Ce-i drept, e vorba doar de chips-uri, batoane de ciocolată, jeleuri, băuturi răcoritoare și bomboane…
Acești „pirați” din interiorul CIA, care furau dulciuri dintr-un automat de vânzare, timp de mai multe luni, între toamna anului 2012 și luna martie din 2013, nu erau nici agenți sub acoperire, nici luptători contra jihadiștilor, ci angajați ai unor companii subcontractante ale CIA (Central Intelligence Agency), potrivit unui raport al inspectorului general al agenției americane, publicat în această săptămână.
Raportul a fost publicat în urma unei cereri formulate de un jurnalist al site-ului de știri BuzzFeed, Jason Leopold, în conformitate cu legea libertății de informare (Freedom of Information Act).
Agenții CIA își achitau de obicei snackurile cu o cartelă preplătită emisă de compania FreedomPay.
Unul dintre ei a descoperit că, deconectând distribuitoarele de gustări de la sistemele de plată dematerializate ale FreedomPay, acele mașini puteau să accepte apoi carduri goale, care nu mai conțineau bani.
Autorul descoperirii a transmis această idee și prietenilor lui, care, la rândul lor, au deconectat mașinile și au primit snackuri în mod gratuit.
Însă CIA a reușit să descopere înșelătoria, amplasând camereo video în apropiere de acele distribuitoare.
Vinovatul principal pentru furturile de snackuri din sediile CIA a recunoscut că a avut acea idee „datorită cunoștințelor (sale) din domeniul rețelelor informatice”.
Hoții de snackuri au fost identificați, chestionați și, apoi, concediați de angajatorii lor.
Sursa: Digi24 / Agerpres
Comentariile portalului
Doar așa ca să ne înțelegem. Nu este vorba de decență, ci de profesionalism. Iar Dumneavoastră aici nu scrieți drepturi la replică, ci comentați. În momentul î (...)
Mă bucur că ne cunoaștem de atâta vreme. În ceea ce privește echidistanța trebuie însă să vă dau un reper de orientare. Nu se referă la (...)
D-le Notaros, sper sa aveti decenta sa publicati acest drept la replica: Resping cu desavarsire afirmatia ca eu as avea treaba sa fac campanie cuiva, doar imi prezint opiniile asa (...)