Depistat de polițiști, după ce a „greblat” pe Mureș
Polițiștii Biroului de poliție Vladimirescu cercetează un bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și transport de pește, fără a deține documente legale.
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au depistat în trafic, pe raza localității Vladimirescu, un bărbat de 59 de ani, în timp ce transporta într-un autoturism patru lansete cu mulinete, o montură de tip „greblă” și o bucată de pește din specia „fitofag”, de aproximativ 13 kg, fără a deține documente legale. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că peștele fusese pescuit prin „greblare”, în incinta unei balastiere de pe raza localității.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și transport de pește, fără a deține documente legale, faptă prevăzută de articolul 64 din O.U.G. 23/2008.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)