Unul dintre directorii firmei „Elit” a murit izbindu-se cu mașina în parapeți!
Directorul de producție al companiei Elit din județul Alba, Silviu Puțan, a decedat, miercuri seara, în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1 Sebeș – Sibiu, după ce a pierdut controlul mașinii și a intrat în parapeți.
Potrivit Poliției Sibiu, accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile meteorologice. Silviu Puțan ar fi condus cu viteză, pe carosabil umed și pe ploaie torențială, a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, un Mercedes ML, și a intrat în parapeții din partea dreaptă a drumului.
Acestea mergea spre județul Sibiu, accidentul producându-se în zona localității Săcel.
În vârstă de 46 de ani, originar din Lancrăm, Silviu Puțan era unul dintre șefii companiei Elit. Acesta lucra de foarte mulți ani la firma producătoare de mezeluri, fiind director de producție.
Silviu Puțan se afla singur în mașină. Traficul pe autostradă a fost îngreunat circa o oră, în urma producerii accidentului.
Elit este unul dintre cei mai puternici procesatori de carne locali și regionali.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)