Deputații au decis: „NU” căsătoriilor gay. Urmează senatorii
Deputaţii au spus „NU” căsătoriilor gay. Au votat în număr covârşitor redefinirea familiei tradiţionale drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie. În timp ce Biserica susţine demersul, societatea civilă vorbeşte despre discriminare. Legea trebuie să treacă şi de Senat.
Cu o majoritate covârşitoare, deputaţii spun clar că nu sunt de acord cu familiile formate din persoane de acelaşi sex, potrivit Digi24.
147 de deputaţi ai majorităţii parlamentare au votat pentru proiectul de Revizuire a Constituţiei. Un singur social democrat s-a opus, însă, variantei propusă de Coaliţia pentru Familie. Şi din parte ALDE au existat doi deputaţi care nu au fost de acord ca familia să fie definită drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie.
Liviu Dragnea, întrebat cum vede votul deputaţilor: „Foarte bine”.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)