Visul continuă! Victorie (și) pentru Roșu. UTA – Olimpia 2-0 (FOTO)





Laurențiu Roșu debuta pe banca tehnică a Bătrânei Doamne contra Olimpiei, la Satu Mare, pe o vreme în care cu greu îți lași și câinele în curte. Atunci a fost 3-0 pentru Olimpia, una dintre reușite aparținându-i lui Muntean, cel care din iarnă îmbracă tricourile alb-roșii.
Roșu nu a uitat acel debut și de multe săptămâni tot aducea aminte în vestiar de meciul cu Olimpia. „Trebuie neapărat să batem Olimpia. Trebuie răzbunat acel 0-3”, spunea el în repetate rânduri jucătorilor pe care îi antrenează. Nu era vorba doar despre meciul cu Olimpia. Pentru a promova, UTA are nevoie de victorie la fiecare meci. După trei etape cu rezultate foarte slabe, victoriile cu Sepsi și mai ales cea de la Juventus au reaprins speranța la Arad și la… Șiria, casa Bătrânei Doamne în această primăvară.
Jocul cu Olimpia părea unul simplu, mai ales că la oaspeții de ieri sunt mari probleme financiare, antrenorul Bogdan Andone și-a dat demisia și apoi a revenit asupra ei, iar fostul portar al echipei UTA, Anca-Trip, și Mihai Onicaș au fost excluși din lot.
Începutul a fost cum nu se poate mai favorabil: Strătilă a marcat în minutul 11 la o fază la care Curtuiuș a întors perfect mingea în fața porții, și „Sese”-ul se bucura după multe etape de un nou gol pentru UTA. A urmat un joc încâlcit, fără ocazii, cu mingi multe disputate la centrul terenului, dar Olimpia era clar că își vinde scump pielea. Mai mult, Adrian petre, golgeterul arădenilor, a părăsit prematur ternul din cauza unei accidentări.
În partea secundă, Olimpia beneficia de vânt din spate și pericolul pentru poarta lui Miron putea deveni mai mare. UTA nu a făcut un joc bun. Multe din acțiunile purtate pe benzi erau rapid blocate de adversari, iar pe zonă centrală Curtuiuș a câștigat prea puține baloane în duelurile cu fundașii centrali ai Olimpiei. Gruparea din Satu Mare juca de parcă de acest meci depindea promovarea, ceea ce din punct de vedere sportiv este un lucru foarte pozitiv. În primul minut de prelungiri, Olimpia putea să aducă liniștea în tribune, o liniște nedorită de nimeni, dar Tănase a respins din fața porții mingea trimisă de Pop pe lângă Miron. Pe contraatac, Curtuiuș a marcat un gol senzațional cu un voleu de la 17 metri sub bara porții apărate de Șuta și UTA își continuă visul.
Galeria a scandat repetat: „suntem mândri de voi!”
UTA a acumulat 56 de puncte şi a trecut pe locul 2, cu două puncte peste Sepsi, care joacă joi la Baloteşti. Olimpia a înregistrat a şasea înfrângere consecutivă, rămâne cu 44 de puncte, însă nu pot pierde momentan locul 7.
UTA Arad – OLIMPIA Satu Mare 2-0 (1-0)
Șiria – Stadion „Otto Greffner” – Spectatori 800
Au marcat: Strătilă 11, Curtuiuș 90+3
UTA: Bg. Miron – D. Muntean, Al. Manea, Gligor (cpt.), Burlă – Strătilă (Andor 75′), M. Chindriş, D. Copil (Adili 63′), Vîlceanu – Curtuiuş, Ad. Petre (I. Tănase 41′)
Rezerve neutilizate: Al. Barna – Filaret, Piccioni, Stahl
Antrenor: Laurenţiu Roşu
Olimpia: Şuta (cpt.) – Duruş, Heil, Fl. Mureşan, Faur (Vas. Pop 57′) – Villand (Oct. Ursu 57′), Krausz – R. Rus (Ad. Voicu 82′), Sil. Pană, Luduşan – Kanaloş
Rezerve neutilizate: Dascălu – I. Roşu, Erdei, Ciul
Antrenor: Bogdan Andone
Cum s-au marcat golurile?
Min 11 1-0 Burlă aruncă lung şi înalt de la margine, din stânga careului, Curtuiuş a recentrat cu o lovitură de cap către bara a doua, acolo de unde Sorin Strătilă a câştigat duelul aerian şi a înscris din 5 metri
Min 90+1 Pop pătrunde pe dreapta şi şutează pe lângă Miron, însă Tănasă salvează golul şi respinge în corner
Min 90+3 2-0 Contraatac UTA, pasă în stânga pentru Muntean, care fentează în careu şi îşi pune mingea pe dreptul, trage în blocajul lui Kausz, iar mingea ce s-a dus la marginea careului, uşor lateral dreapta, a fost reluată din prima, fără să cadă, lobat, sub transversală de Marius Curtuiuş
Declarația de după meci a antrenorului Laurențiu Roșu
„Am jucat mai bine cu Luceafărul şi am reușit doar un egal. Aşa e fotbalul, uneori îţi ia, alteori îţi dă, important este să muncim şi să credem în noi. Trebuie să-i felicit pe jucători pentru cum s-au dăruit, după ce am avut un meci greu sâmbătă şi un drum lung înapoi acasă. Am încercat să ne recuperăm, dar, aţi văzut, au fost ceva probleme fizice. Copil a cerut schimbarea, Strătilă, la fel, iar la un moment dat şi Curtuiuş a dat semne că nu mai poate. Până la urmă, însă, Marius a găsit şi resursele să marcheze şi un gol frumos, al doilea meci la rând. Îl felicit, sper să continue pe această cale şi să ne ajute şi pe mai departe.
Am avut un meci extrem de greu, nu am putut să construim aşa cum aş fi vrut. Dar, chiar şi aşa, am obţinut cele trei puncte care sunt cele mai importante în acest moment. Am ţinut de rezultat după ce am reuşit să înscriem în prima repriză, deşi la pauză le-am cerut jucătorilor să dăm şi golul doi pentru a ne face meciul uşor. Am avut ceva emoţii, fiindcă am înscris de abia pe final de partidă. Una peste alta, sunt mulţumit că am câştigat împotriva unei echipe ce s-a dăruit până la final”. (Laurențiu Roșu)
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)