Polițiștii au descins la Mafia lemnului. Zeci de percheziţii, într-un dosar vizând tăieri ilegale de arbori
Poliţiştii din cadrul I.P.J. Argeş efectuează 40 de percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, tăinuire la furt de arbori și complicitate la furt de arbori.
”La data de 5 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, efectuează 40 de percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, tăinuire la furt de arbori și complicitate la furt de arbori”, se arată într-un comunicat remis presei de Poliția Română.
Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2016 – martie 2017, persoanele vizate ar fi tăiat ilegal peste 5.200 de arbori, respectiv aproximativ 1.235 de metri cubi de lemn, în valoare de peste 163.000 de lei, iar ulterior ar fi transportat, prelucrat și comercializat materialul lemnos. 39 de persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung pentru audieri.
Sursa: vocea.biz


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)