Grație unui român, tinerii de 18 ani vor putea călători gratuit cu trenul în UE, timp de o lună!





Toți tinerii din cadrul Uniunii Europene care împlinesc 18 ani vor putea călători gratuit cu trenul, timp de o lună, în tot spațiul comunitar. Proiectul a fost propus de europarlamentarul român Siegfried Mureșan în raportul privind prioritățile politice ale Parlamentului European pentru bugetul UE din 2018 și a fost aprobat, astăzi, cu majoritate de voturi, potrivit Digi24.
Parlamentul European a adoptat astăzi, cu 445 de voturi „pentru”, 134 „împotrivă” și 101 abțineri, raportul privind prioritățile politice ale Parlamentului European (PE) pentru Bugetul Uniunii Europene (UE) din anul 2018, elaborat de deputatul european Siegfried Mureșan. Valoarea estimată a Bugetului Uniunii Europene de anul viitor este de aproximativ 155 – 160 de miliarde de euro.
Raportul elaborat de eurodeputatul român prevede ca prioritățile PE pentru 2018 să fie: creșterea economică, locurile de muncă și siguranța cetățenilor. De asemenea, proiectul mai prevede și sprijinului acordat fermierilor europeni aflați în situații de criză, alocări mai mari pentru statele din Vecinătatea estică și sudică, inclusiv Republica Moldova, dar și finanțarea în premieră a Programului „Discover EU” prin care se acordă câte un abonament gratuit de tren de o lună pentru fiecare tânăr din UE care împlinește 18 ani și care dorește să viziteze Europa (valabil pe liniile feroviare din 30 de țări europene).
Sursa foto: raileurope.com
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este