Legende din Arad pe care puțini le știu! Vasile Goldiș și legătura lui cu Mănăstirea Hodoș-Bodrog





#PrinJudetPe2Roti-Episodul 1- Mănăstirea Hodoș-Bodrog
Primul episod din campania #PrinJudetPe2Roti derulată de Asociația „Bicicliștii Amatori” a avut loc duminică, 5 Martie, cu destinația Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cea mai veche așezare monastică din țara noastră cu viața monahală continuă.
O legendă veche spune că această Mănăstirea a fost ridicată pe locul unde un taur a descoperit o icoană făcătoare de minuni. Pentru a confirma această legendă, în biserica Mănăstirii se mai păstrează, atât capul taurului care a descoperit icoana, cât şi Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.
Cei 20 de bicicliști care au participat la această tură, atât de socializare și relaxare, cât și de informare, au putut afla și mai multe povești și legende. Una dintre ele care a și stârnit câteva discuții aprinse a fost chiar documentul care atesta existența mănăstirii, întrucât în incinta mănăstirii este expusă doar o copie a documentului, nu și originalul. Conform celor spuse de preotul care le-a oferit bicicliștilor turul de vizitare, originalul se află la Arhiva Statului din Budapesta.
O altă legendă se referă la sicriul pe care îl putem zări chiar la intrare. Povestea acelui sicriu este despre unul dintre călugării mănăstirii, pe numele de Metodie, care odată ce și-a ales drumul în viață și-a dedicat-o în slujba Domnului și a rupt orice legatură cu lumea de afară. Într-o zi a fost căutat de către mama lui, care de la bun început nu a fost de acord cu drumul ales. Metodie a refuzat să o vadă, trimițând-o astfel înapoi acasă. Supărata și deranjată de atitudinea lui, mama lui Metodie l-a blestemat chiar în poarta aşezământului monahal, cu mențiunea că atunci când va muri, să nu-l primească pământul, așa cum nici el nu și-a primit mama. După ani de zile, când călugărul Metodie a murit și a fost înmormântat creștinește, sicriul său a ieșit din pământ. Cei din mănăstire au încercat să sape gropi mai mari, însă fără niciun rezultat.
Sicriul în care se afla trupul lui Metodie continua să iasă din pământ. Atunci, pentru ca adormitul să-și poată găsi odihna veșnică, conducerea mănăstirii a întocmit o slujbă de înlăturare a blestemului și a hotărât să construiască un mormânt din piatră, la suprafața pământului.
Tot la Mănăstirea Hodoș-Bodrog se află și o criptă unde își dorm somnul de veci mai marii episcopi ai Aradului, printre care și Iosif (Ioan) Goldiș, unchiul lui Vasile Goldiș, marele patriot român, patronul spiritual al UVVG.
Conform Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul UVVG, chiar prin episcopul Iosif Goldiş, Vasile Goldis și-a obţinut o bursă de studii la Budapesta, la Universitatea “Eötvös Loránd” – cea mai renumită Universitate din vremea aceea.
Cei din Asociația „Bicliștii Amatori” își propun în acest an să viziteze cât mai multe obiective turistice în întreg județul Arad, îmbinând astfel sportul pe două roți cu puțină istorie din județul nostru.
Mai multe informații despre următoarele ture de socializare, puteți afla de pe grupul de facebook – Bicicliștii Amatori.
text: Cristina Gheorghe
foto: Otto Zsori
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)