Andromeda şi Calea Lactee se vor ciocni şi vor forma o singură galaxie





Cercetătorii au confirmat recent, prin intermediul măsurătorilor realizate cu Telescopul Spaţial Hubble, că galaxia Andromeda şi Calea Lacteea, galaxia în care se află şi planeta noastră, se vor ciocni. Impactul va avea loc peste circa două miliarde de ani, scrie The New York Times.
Având în vedere că galaxiile sunt alcătuite în mare parte din spaţiu liber, cele două nu vor face altceva decât să treacă una prin cealaltă asemenea unor fantome, scrie sursa. Gravitatea va perturba însă stelele şi le va „amesteca” transformându-le în „panglici gigantice spectaculoase”. În cele din urmă, Andromeda şi Calea Lactee vor deveni o singură galaxie.
La acea vreme însă oamenii nu vor mai exista pe Pământ. Planeta noastră va deveni din ce în ce mai călduroasă din cauza Soarelui.
Coliziunea dintre cele două galaxii va duce şi la formarea unor noi stele.
Sursa: Gandul.info
Comentariile portalului
Nene Rasputin....tine si de bun simt, adica daca zice ca se prezinta si dupa, de fapt, nu se prezinta, e clar ca ii lipseste bunul simt. Asta vrem, un (...)
Oare în afară de Soros mai cunoasteti alte persoane? Inchiderea fabricii de la Arad este, intr-adevar, o nenorocire, insa prin faptul ca aruncati cu eterna placa „Soros” tot ce faceti (...)
Atunci specifici de la început că nu te duci... nu afirmi că vei merge la toate dezbaterile televiziunilor și te lași așteptat cu scaunul gol, nu? Despre asta (...)