Un militar gelos și-a ucis iubita dându-i foc. Tribunalul Militar îl judecă pentru omor calificat





Un militar de 32 de ani din Craiova a aflat astăzi că își va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor, în urma unei decizii luate, sâmbătă, de către un judecător al Tribunalului Militar Timișoara, anunță publicația pressalert.ro.
Militarul Ștefan Daniel Truță este acuzat că, în urmă cu o săptămână, în urma unui scandal avut cu iubita sa, în vârstă de 55 de ani, pe fondul geloziei a ucis-o dându-i foc. Militarul ar fi bănuit că femeia îl înșeală și, fiindcă femeia nu i-ar fi spus numele celui cu care l-ar fi înșelat, și-a ieșit din minți și a stropit-o cu spirt, după care i-a dat foc, aceasta devenind o torță umană.
Tot bărbatul a fost cel care a dus-o pe femeie la spital, dar acolo a declarat că femeia și-a dat foc singură.
O săptămână mai târziu, în dimineața zilei de vineri, femeia a pierdut lupta cu viața.
Procurorii de la Parchetul Militar Timișoara au demarat cercetări cu privire la acest caz, iar militarul este acum acuzat de omor calificat.
Militarul a susținut în continuare și în fața procurorilor și a judecătorului că femeia s-a autoincendiat.
După ce s-a luat decizia ca bărbatul să fie plasat în arest pentru 30 de zile, acesta a fost transportat înapoi la Craiova, unde a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Sursa: PressAlert
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)