Ce spune Parchetul ÎCCJ despre sesizarea privind finanțarea USR. Vezi și reacția lui Nicușor Dan





Parchetul instanţei supreme spune, într-un răspuns transmis News.ro despre sesizarea privind o posibilă finanţarea ilegală a USR, că există un dosar, de la începutul acestui an, în care a fost începută urmărirea penală in rem, pentru faptele de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese. Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, că este „foarte surprins” de anunţul Parchetului instanţei supreme, urmând să meargă la Parchet pentru a clarifica toate aceste aspecte.
”Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat la începutul acestui an un dosar având obiectul menţionat de dumneavoastră, fiind începută urmărirea penală cu privire la faptă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese”, arată Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în răspunsul transmis la solicitarea agenţiei News.ro privind data la care a fost depusă sesizarea şi titularul plângerii privind presupusa cheltuire ilegală a unor fonduri de campanie din partea USR.
Parchetul precizează că această cauză este în curs de soluţionare, iar până la acest moment „au fost efectuate diverse acte de procedură”.
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, că este „foarte surprins” de anunţul Parchetului instanţei supreme, potrivit căruia a fost începută urmărirea penală in rem, pentru faptele de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese în legătură cu finanţarea partidului, urmând să meargă la Parchet pentru a clarifica toate aceste aspecte.
„Am citit şi eu ştirea dumneavoastră. Sunt foarte surprins. Asta, delapidare şi spălare de bani chiar că este o surpriză. Noi ce avem oficial, avem acea decizie a Autorităţii Electorale Permanente prin care, pentru campania de la alegerile locale, din 650.000 lei ne-au dat 500.000 lei, nu ne-au dat 150.000 lei pe patru chestiuni pe care le-am contestat pe fiecare şi la Judecătoria Sectorului 1 şi pe procedură administrativă”, a precizat Nicuşor Dan.
În ceea ce priveşte acuzaţiile de delapidare şi spălare de bani, liderul USR a susţinut că acestea nu au „nicio legătură” cu partidul său.
„Pe chestiunea conflictului de interese, din speculaţiile care au apărut în presă, era o chestiune legată de faptul că partidul şi USB au folosit în comun acelaşi spaţiu, împărţind chiria. Deci nu este absolut nimic ieşit din comun. Delapidare şi spălare de bani, m-am uitat acum să văd definiţia lor. Delapidare este fapta funcţionarului public care fură din bani. Noi nu suntem funcţionari publici. Spălarea de bani se referă la nişte bani care ar fi provenit dintr-o infracţiune. Nu ştiu, nu văd nicio legătură cu noi”, a explicat preşedintele USR.
El a ţinut să precizeze că va merge la instanţă pentru a clarifica toate aceste aspecte legate de finanţarea USR.
„O să ne ducem să vedem despre ce este vorba ca să clarificăm. Nu există o acuzaţie împotriva noastră, tot ce este până acum este in rem. Adică cineva a făcut o sesizare şi Parchetul fără să se îndrepte către o persoană cercetează dacă are temei sau nu”, a conchis Nicuşor Dan.
Sursa: News.ro
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)