Scor incredibil în amicalul dintre Păuliș și Livada! S-a reactivat Cristian Monac (FOTO)





Păulișana Păuliș și Șoimii Livada s-au întâlnit într-un nou joc de pregătire după cel disputat în urmă cu mai bine de o săptămână pe terenul din comuna vecină Aradului. De data aceasta, oficialii celor două grupări au ales să joace pe sinteticul de pe arena Șega, pentru a evita astfel noroiul, sau un eventual îngheț, pe terenul din Sânleani sau Păuliș.
Ce a ieșit a fost fabulos din punct de vedere al rezultatului. Livada, echipa care activează în Liga a 6-a, cu Duli Kiss pe bancă, a dominat clar prima parte având un avantaj de două goluri până la pauză: scor 4-2. În atacul formației din Livada s-au remarcat Bogdan Roșuț, fost junior la UTA și jucător apoi la echipe ca Mailat, Lipova, Felnac, Pecica și chiar Păuliș, dar și Cristian Monac, fosta speranță a Bătrânei Doamne care a ales să practice fotbalul doar din… plăcere. Ultima dată, Monac a fost legitimat la Șoimii Pâncota, în Liga a 2-a.
Mițiți, care a îndeplinit duminică rolul de arbitru, și-a trimis cei mai experimentați jucători doar în cea de-a doua parte pe teren. Așa cum spuneam în titlu, scorul final a fost halucinant: 6-6.
Roșuț a marcat de trei ori pentru echipa din Livada, iar Monac a marcat și el după o acțiune personală cu un șut de la 25 d emetri sub bara porții adverse.
Păuliș: Jurj Adelin, Suciu Marius, Itu Aurelian, Ambruș Dorin, Calancea Denis, Calancea Emilian, Savu Beniamin, Cervenschi Norbert , Gherghel Bogdan, Geanîm Marius, Popa Daniel, Iercan Emanuel, Brut Emanuel, Belei Ioan, Albulescu Sebastian, Gugeanu Robert, Vesa Denis, Țepeș Adelin, Stoian Ștefan. Antrenor: Mițiți Dănuț. A lipsit portarul Ionel Dulhasz.
Livada: Suciu Bogdan, Buboi Vasile, Petcuțiu Raul, Cristian Vinicius, Ruja Cosmin, Rus Adelin, Șandru Flavius, Apostol Jolti, Monac Cristian, Țițirig Gheorghe, Roșuț Bogdan. Au mai jucat: Bolcaș Daniel, Giurgiu Ovidiu, Homan Cosmin, Alba Cătălin. Antrenor: Duli Kiss.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)