Dacă tot nu ai bilet, nu o arde aiurea-n… tramvai! „Dar nu îl cunoști pe…?”





Da, tramvaiele sunt mizerabile, multe dintre ele se prezintă într-o stare deplorabilă iar automatele de bilete funcționează doar în anumite condiții (nu dau rest, funcționează doar cu monede etc.) dar asta nu ar trebui să constituie o scuză în a nu îți cumpăra bilet.
Ei, nu acesta a fost motivul unei domnișoare de a nu își procura un bilet. În momentul în care controlorul a venit și i-a cerut să vadă un bilet sau abonament, aceasta, vizibil indignată, l-a întrebat: „Dar nu îl cunoști pe…?”. Ea, o domnișoară drăguță, cizme cu blană, unghii false, a spus apoi că nu are bilet în momentul în care controlorul nu s-a lăsat înduplecat și i-a răspuns că nu îl cunoaște pe….
Controlorul a continuat apoi să își facă treaba, verificând și ceilalți călători, în timp ce domnișoara butona telefonul de zor în încercarea de a prinde la telefon pe „acea persoană” pe care ar fi trebuit controlorul să o cunoască. Cu o atitudine de superioritate și cu o mimică a feței care trădau fițele, cu ochii dați peste cap, aceasta nu s-a gândit că va fi dată jos. Dar a fost. Abia atunci s-a transformat în mielușel.
Problema mare, dacă privim puțin în perspectivă, nu este faptul că nu și-a cumpărat bilet (sunt ocazii în care chiar nu poți face acest lucru din diverse motive), ci atitudinea zeflemitoare pe care a avut-o.
Dacă a greșit, și a greșit, atitudinea ei ar fi trebuit să fie una de asumare și nu zeflemitoare.
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!