Se mișcă lucrurile: Primăria face gazon nou pentru UTA! Unde va juca Bătrâna Doamnă?





Lucrurile încep să se miște în ceea ce privește posibilitatea ca UTA să joace pe un teren decent în primăvară. La două zile după ce am publicat săptămâna trecută un articol, referitor la faptul că cei de la Primăria Arad nu au mișcat niciun deget pentru a pune la dispoziție un teren gazonat pentru UTA în această primăvară, directorul bazelor sportive din cadrul Primăriei și alte câteva persoane s-au întâlnit pentru… rezolvarea situației.
Din informațiile noastre, UTA va rămâne să joace pe arena Motorul, renunțându-se astfel la ceea ce ne spunea viceprimarul Călin Bibarț în luna noiembrie, cum că UTAar urma să fie mutată pe arena Gloria. În acest sens s-a discutat cu firma „Greenfield Sport” din Oradea, al căror reprezentanți ar fi spus că este nevoie de aproximativ cinci săptămâni pentru montarea unui nou gazon nou, cu toate cele necesare, adică sistemul de drenaj.
Până la startul campionatului au mai rămas aproape șapte săptămâni, deci timp ar fi.
Informația este momentan la faza de zvon, pentru că nimeni nu dorește încă să vorbească oficial despre cum va fi rezolvată această problemă. Până la aflarea adevărului însă, mai avem de așteptat doar câteva ore pentru că:
„Miercuri, 18 ianuarie 2017, reprezentanții municipalității și ai echipei de fotbal UTA vor susține o conferință de presă pe tema bazelor sportive. Conferința va avea loc la ora 11 la Primăria Arad”, scrie în anunțul prin care mâine dimineață suntem convocați pentru a afla cu subiect și predicat ce urmează să se întâmple.
Citiți mâine ce spun reprezentanții Primăriei Arad, directorul Ioan Ignat, posibil și primarul Gheorghe Falcă, despre unde și pe ce fel de teren va juca UTA în această primăvară.
CITEȘTE ȘI:
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)