S-a stins Avram Andea, unul dintre marii profesori ai Aradului! (FOTO)





Anul 2017 a început cu o veste tristă pentru mediul academic din Arad și din Cluj-Napoca. Profesorul doctor Avram Andea, unul dintre cei mai mari istorici ai României, s-a stins din viață ieri, 2 ianuarie, la vârsta de 68 de ani.
Stabilit în Cluj-Napoca din 1971, anul în care a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie la Universitatea Babeș Bolyai, profesorul doctor Avram Andea nu a rămas indiferent de Arad, județ în care s-a născut la 23 aprolie 1948 în localitatea Șicula. Cei care au urmat cursurile Facultății de Istorie-Jurnalistică la Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad la finele anilor 90, începutul anilor 2000, cu siguranță și-l aduc aminte, acesta fiindu-le profesor în anul III când le preda Istoria Medie a României, dar și Istoria Bizanțului.
Născut la Șicula, așa cum am scris și mai sus, Avram Andea a urmat școala elementară Şicula în perioada 1955-1962; apoi Liceul Teoretic din Ineu 1962-1966; Facultatea de Istorie şi Filosofie 1966-1971 din Cluj, Universitatea „Babeş-Bolyai”. Imediat după absolvirea facultății și-a început cariera universitară: 1971-1981 asistent universitar; 1981-1990 lector universitar; 1990-1997 conferenţiar universitar; 1997- profesor universitar.
Disciplinele profesate de Avram Andea au fost: Istoria medie a României, Istoria Bizanţului, Istoria Sud-Estului European, Geografie istorică, Demografie istorică, Istoriografie universală şi a României, Istoria Transilvaniei, Istoria instituţiilor româneşti medievale şi premoderne, Paleografie româno-chirilică, Paleografie slavă.
FOTO: Prof. dr. Avram Andea, al doilea de la stânga la dreapta, s-a stins ieri, 2 ianuarie, la vârsta de 68 de ani
A primit Premiul Academiei Române pe anul 2003 pentru lucrările Haiducul Pintea şi lumea sa 1693-1703, Cluj-Napoca, 2003, 374p. şi Documente privind mişcarea lui Pintea 1693-1703, Cluj-Napoca, 2003, 414p. (coautor cu Susana Andea)
A primit Premiul Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad în anul 2003 pentru aceleaşi cărţi.
La Academia Română a avut două contracte de grant (Nr.6/2003 şi Nr.5/2004) împreună cu Susana Andea, în cadrul cărora a avut calitatea de colaborator la proiect. Aceste două contracte s-au materializat într-un volum de Documente privind relaţiile Transilvaniei cu Ţara Românească şi Moldova în secolul al XVII-lea (1658-1716).
SURSA FOTO: jandarmeriaromana.ro
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.