Alertă pentru Arad și Timișoara! Focare de infecție cu rujeolă, peste 1700 de cazuri confirmate! Ce măsură a luat Ministerul Sănătății





Semnal de alarmă tras de Ministerul Sănătății. În prezent, la nivel național, sunt focare de infecție cu rujeolă în 32 de județe, fiind înregistrate deja șapte decese și peste 1.700 de cazuri confirmate, cei mai mulți copii bolnavii având vârsta sub un an. Ministerul avertizează asupra faptului că cele mai multe cazuri sunt semnalate în județele Arad – 454, Mureș – 238 și Timiș – 240.
„În acest moment avem confirmate 1.725 de cazuri de rujeolă, sunt înregistrate şapte decese, iar un al optulea deces nu a fost încă pus diagnosticul de confirmare, în acest moment sunt la Institutul Cantacuzino probe pentru analize şi vom vedea în perioada următoare dacă se confirmă decesul din cauza rujeolei şi pentru acest caz. În acest moment, sunt cazuri de rujeolă în 32 de judeţe, cele mai multe sunt în Arad – 454, în Mureş – 238 şi în Timiş – 240”, a declarat, astăzi, Valentin Popescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății.
Din cauza epidemiei de rujeolă, Ministerul Sănătății a propus o serie de măsuri care se referă la scăderea vârstei de vaccinare la 9 luni. Asta în condițiile în care o caracteristică a epidemiei de pojar este că afectează micuții sub un an. “Sunt peste 300.000 de doze de vaccin la nivel naţional, care vor fi distribuite către medicii de familie acolo unde este nevoie”, a mai precizat Valentin Popescu. Reprezentanții Ministerului Sănătății fac, din nou, un apel către părinții care nu și-au vaccinat până în acest moment copiii să meargă la medicul de familie pentru a-i imuniza.
sursa: pressalert
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.