Comunicat IPJ Arad: Microbuz care transporta ilegal persoane de la un miting electoral, depistat în trafic de polițiști
La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orelor 19.30, polițiștii din Arad au fost sesizați de către un bărbat, despre faptul că din parcarea sălii polivalente din municipiu, mai multe persoane care au participat la mitingul organizat de o formațiune politică, urmează a fi transportate cu trei microbuze școlare, în localitățile de domiciliu.
Întrucât în urma verificărilor efectuate la fața locului, nu s-a constatat existența vreunui incident electoral, s-a procedat la extinderea cercetărilor pe raza întregului județ.
Astfel, în mai puțin de două ore de la sesizarea evenimentului, polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe DJ709, pe raza localității Șiria, un bărbat de 71 de ani, în timp ce transporta cu un microbuz, destinat exclusiv transportului de elevi, 11 adulți și un minor.
Conform legii 334/2006, a fost sesizată Autoritatea Electorală Permanentă, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)