Am ajuns ca, din păcate, nimic să nu ne mai mire. Dar absolut nimic! Cel puțin săptămânal arădenii se confruntă cu o rușine. Deși, dacă stăm bine să ne gândim, rușinea nu e neapărat a lor, e a celor care administrează de ani buni această urbe și chiar acest județ. Dar totuși, arădeni fiind, rușinea este a noastră a tuturor, fiindcă indiferent că responsabilii direcți sunt cei aleși, co-responsabili suntem și noi, cei care i-am ales.

Cum spuneam, nimic nu ne mai miră, iar rușinea este cuvântul care caracterizează ceea ce se întâmplă (sau nu se întâmplă) în municipiul și județul Arad. Ne-am făcut de rușine cu cele două pasaje care stau neterminate de vreo 4 ani, iar politicienii aruncă pisica moartă din curtea unora în curtea altora. Ne-am făcut de rușine cu niște drumuri execrabile, iar cel mai elocvent și probabil unul dintre cele mai rușinoase drumuri județene din România este DJ 709, adică drumul Arad-Șiria. Și responsabilitatea pentru această rușine a fost aruncată la fel, de la PNL la PSD și invers. Ne-am făcut și continuăm să ne facem de toată rușinea la fiecare ploaie, mai multe zone din oraș fiind inundate după fiecare amărâtă de ploaie. Ne-am făcut de rușine cu Aeroportul, în care s-au investit o grămadă de milioane de euro și unde nici conducerea, nici acționarul, nu sunt capabili să atragă nici măcar un operator pentru zboruri. Ne-am făcut de rușine cu un președinte de CJ arestat pentru luare de mită. Ne-am făcut de rușine cu spitalele, iar aici vorbim despre Spitalul Matern care stă să cadă peste mămici și nou-născuți, despre secțiile de Pediatrie despre care dacă spunem că sunt focare de infecție suntem blânzi la vorbă, despre secția de Boli Infecțioase care de fapt este o secție infecțioasă, despre un nou spital TBC construit și pe care s-a așternut praful de vreun an de zile, despre noul Ambulatoriu de la Spitalul Județean în care, odată construit, au fost găsite anumite nereguli în legătură cu licitațiile și câteva milioane de lei au fost cerute de Ministerul Sănătății înapoi și, nu în ultimul rând, despre Unitatea de Primiri Urgențe în care la puțin timp după inaugurare a început să plouă. Ne-am făcut de râs și la capitolul sport, iar întreaga țară a putut vedea în nenumărate rânduri terenurile impracticabile pe care Aradul le are și cu care administrația se laudă, iar aici nu credem că mai este nevoie să intrăm în detalii. Ne-am făcut de râs cu străzi proaspăt asfaltate și sparte la scurt timp pentru că (chipurile) au apărut avarii, desi nu era vorba despre așa ceva, ci despre lucrări de modernizare la instalațiile de gaz. Iar cel mai elocvent caz este lucrarea de pe Bulevardul Vasile Milea, unde procurorii s-au și autosesizat în urma unui articol apărut pe Special Arad. Ne-am făcut de râs cu licitații trucate, descoperite și făcute publice tot de Special Arad. Ne-am făcut și continuăm să ne facem de râs cu o mulțime de lucruri, desi nu nouă ar trebui să ne crape obrazul de rușine, ci lor, celor care ne conduc de atâta vreme.

Și să revenim la subiectul la care facem referire încă din titlul acestui material. Astăzi, am primit câteva fotografii de la unul dintre cititorii noștri, fotografii care arată cum pista de biciclete din cartierul Gai, despre care se putea spune că este singura pistă într-adevăr practicabilă din municipiul Arad, s-a dovedit a fi la fel de proastă ca mai toate lucrările din Arad. O bucată de vreo patru/cinci metri pătrați de asfalt efectiv s-a surpat.

Nu ne rămâne să mai întrebăm decât un singur lucru: câtă rușine mai trebuie să îndure arădenii?