Normalitatea pe drumul spre Cilaos și anormalitatea din Arad





Plouă afară de azi noapte. Toamnă!
Umed, gri și miros de frunze putrede. Plumb bacovian, de ți se încrețește pielea pe tine.
Drumul se îngustează și intrăm pe o vale cu pereți de munte abrupți. Râul, un firicel de apă ce curge de abia vizibil. La 50 km/h, cauciucurile înfierbântate urlă în curbele ce se repetă obsesiv una după alta. Reduc viteza la 25. Motorul toarce ca un elefant, pe o frecvență joasă. La următoarea curbă dă să moară. Schimb într-a-ntâia. Mașina protestează, dar urcă panta abruptă. Schimb în a doua. Upssss!
Mașină din sens invers. Trece milimetric pe lăngă oglinda stângă. Curbă la dreapta și un urcuș în mijlocul căruia, din nou surprins de înclinație, schimb violent într-a-ntâia. Urcăm încet doar cu a întâia. Curbă, urmată la 15 metri de o altă curbă.
Pe una din puținele „linii drepte” de cel mult 50 de metri văd un intrând în parapetul de piatră. Un intrând cât ai putea pune o plasă cu două kile de cartofi. Mă bag și, spre mirarea mea, reușesc să mă scot din trafic. „Ce faci?!”.
Ieșim din mașină cu sculele de pozat. Admirăm peisajul, cu o frică iepurească ce s-a strecurat pe nesimțite în suflet și a deschis robinetele adrenalinei. Degetele tremură pe declanșatoare.
Un drum ciudat, dar cu reguli de politețe ce depășesc toate codurile rutiere reunite ale Uniunii Europene laolaltă. Fără ele tamponările ar fi inevitabile. O lecție de bun simț în trafic.
Ajungem la un tunel. Pare un canal, în care are loc doar o singură mașină. Claxonând, trecem prin el și ieșim pe partea cealaltă. Parchez și ieșim să admirăm din nou peisajul ce-ți taie respirația. Devenim martori ai intrării și ieșirii din tunel. Prin tunelul îngust sosește și autobuzul local. O cursă regulată către și dinspre Cilaos. Fără înjurături și claxonări nervoase, celelalte mașini îi fac loc să-și continue drumul spre oraș. Ne decidem să facem calea întoarsă. Parcăm în stația de capăt de linie a autobuzului.
Un localnic vinde fructe locale, Bibasse, cu 2 euro snopul. Stația de autobuz ca standard depășește de cel puțin 5 ori cel mai bun standard al tuturor stațiilor transportului public din Arad. Mă frapează că ea există într-o locație unde nu mă așteptam ca ea să existe. Dar ea este reală și nu mă pot gândi decât la insistența cu care arădenii au cerut prelungirea liniei 19 în acest an, fără ca măcar o singură dată cei adevărați responsabili să reacționeze public la propunerile cetățenilor.
De ce este normal să ai o linie regulată de autobuze în Cilaos și nu este normal să ai un trafic bine pus la punct într-un oras ca Aradul, 2016, pe teritoriul aceleiași Uniuni Europene, oraș care a candidat la titlul de Oraș Verde? Cilaos este o parte integrantă din Uniunea Europeană. Și comparția mea nu este anormală sau murdărită de insinuări cu tentă politicianistă. Este o comparare a doua realități din UE. Politicienii arădeni se zbat să explice ca pentru idioți de ce nu avem, iar cei din Reunion „tac și fac”.
Cele zece ore de zbor de la Paris până pe insula Reunion mi se par asemenea distanței în kilometri care desparte anormalitatea românească de normalitatea tărilor normale din Comunitate. Aradul este un oraș foarte departe de normalitatea Europeană, cu toate că se află în centrul Europei, iar insula Reunion, ce se află la peste 9000 de kilometri depărtare de Europa, este mai europeană.
Până și pe Reunion, nu am reușit să scap de realitatea anormalității arădene. Nu este o treabă conștientă a creierului meu. Întors pe trecerea de pietoni din fața bisericii catolice, mă gândesc la Cilaos și că, de fapt, ce mie acolo mi se părea ciudat de normal, aici este un deziderat al fiecărui arădean ce încă mai este normal.
Întrebarile mele referitoare la transportul în comun din Arad, adresate pseudo-politicienilor implicați
în alegerile parlamentare sunt:
• De ce în Arad, pentru o populație de peste 150.000 de cetățeni, nu avem un transport în comun bine pus la punct după 26 ani de democrație și 9 ani de apartenență la UE, iar în Cilaos este o realitate pentru probabil câteva sute de locuitori?
• A cui vină este?
• A celor ce nu mai voteză de ani buni?
• Sau a celor care votează pe cei ce dau cei mai mulți mici?
• Câți ani vă mai trebuie să aduceți și realitatea noastră în normalul European?
Realitatea arădeană încă se află într-o realitate paralelă cu normalitatea.
O „Realizare Măreață” a clasei politice locale.
Și „STRADA” care a schimbat un guvern este tăcută? De ce?
Peterpan
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)