Panică în Gara din Aradul Nou. Cod Roșu cu 20 de victime (FOTO-VIDEO)
Știri Arad. Arădenii care locuiesc în zona Gării Aradul Nou s-au panicat în această dimineață când au văzut că zeci de polițiști, jandarmi, pompieri și medici de la Serviciul de Ambulanță și SMURD au intrat în alertă în acea zonă. Unii dintre locuitorii din zona respectivă ne-au și contactat pentru a ne anunța despre eveniment.
Vorbim despre un Cod Roșu de incendiu într-unul din vagoanele unui tren și de un număr de două zeci de victime. Autoritățile au instalat mai multe corturi în zonă, construindu-și o tabără pentru situații de urgență.
Din fericire este vorba despre un exercițiu comun al Serviciului de Ambulanță, SMURD, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului pentru Situații de Urgență (pompieri și pompieri voluntari).
Exercițiul presupune un incediu izbucnit într-unul din vagoanele unui tren, incendiu în urma căruia ar fi existat un număr de 20 de victime.









































Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)