Legendara piesă „Imagine” a lui John Lennon, interpretată de celebrități în sprijinul copiiilor





Legendara piesă a lui John Lennon „Imagine” capătă forță în interpretarea a numeroase celebrități care s-au alăturat unei inițiative solidare ce are ca obiectiv promovarea unui viitor mai bun pentru copiii din întreaga lume, relatează Agerpres, citând ziarul spaniol La Vanguardia.
Pau Gasol, David Guetta, Shakira și Neymar sunt câteva dintre figurile cunoscute care și-au împrumutat vocea pentru a interpreta acest hit alături de sute de persoane provenite din 140 de țări ale lumii.
Proiectul intitulat „The Unicef #Imagine project” are ca scop promovarea unui viitor mai bun pentru copiii din oricare parte a lumii și de a-i proteja de război, sărăcie, foamete și de a le oferi educație și îngrijire medicală.
„The Unicef #Imagine project” cuprinde, printre alte imagini, momentul în care cântăreața columbiană Shakira a cântat celebra piesă la sediul ONU în fața unui invitat vedetă, Papa Francisc.
Actrița indiană Priyanka Chopra, cântărețul Will.i.am, actorul Idris Elba, sau secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, se numără printre personalitățile care apar în acest videoclip, realizat de DJ francez David Guetta și de Yoko Ono.
Sloganul proiectului este „Copiii refugiați, copiii imigranților, sunt copii”, videoclipul a fost încărcat pe Youtube de pe contul oficial al UNICEF.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)