Comunicat Florin Galiș, președinte ALDE Arad
Predictibilitatea și un climat economic favorabil inițiativei private reprezintă cerințe de bază în orice societate care se respectă. Tocmai aceste cerințe se doresc puse la zid de Guvernul Cioloș, pregătindu-se o serie de măsuri care să bulverseze și să descurajeze și mai mult PFA-urile respectiv persoanele care obțin venituri din activități independente.
Președintele organizației municipale ALDE Arad, Florin Galiș, accentuează că regulile jocului ar putea fi schimbate din mers și avertizează asupra pericolului real care îi pândește pe români: „Proiectul Ministerului Finanțelor, potrivit căruia contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate ar urma să se dubleze, este o amenințare la adresa mediului de afaceri din țara noastră. Speriați de reacțiile existente, responsabilii din Ministerul de Finanțe au dat publicității un comunicat neconvingător, în care susțin că în acest an nu va fi operată o asemenea modificare asupra Codului Fiscal. Presupunem că se așteaptă trecerea alegerilor pentru ca ea să fie pusă în practică. De plătit a plătit inițiatorul proiectului, secretarul de stat Gabriel Biriș, nevoit să își înainteze demisia nu pentru propunerile în sine, ci pentru că au fost lansate în spațiul public! Succesiunea evenimentelor -apariția penibilă a proiectului <<pe surse>>, urmată de dezmințiri din partea Ministerului Finanțelor și delimitarea tardivă a PNL- dă de gândit și lasă loc interpretărilor. Se dovedește oricum, deși nu mai era nevoie, că Guvernul actual este incoerent iar PNL nu mai are nicio legătură cu liberalismul, ambele îndepârtându-se de valorile de dreapta prin fiecare acțiune gândită. În contextul politic din România, ALDE rămâne singurul partid într-adevăr preocupat de întreprinzători și capabil să îi sprijine din toate punctele de vedere’’.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)