Au ras o pădure întreagă de pe fața Pământului
Poliţiştii de la postul de Poliţie Vârfurile au depistat şi cercetează două persoane bănuite că ar fi tăiat ilegal nu mai puțin de 230 arbori.
În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii Secţiei nr. 10 Gurahonţ şi de la Postul de Poliţie Vârfurile s-a stabilit că din locul numit popular ,,Dealul Mare” au fost tăiaţi ilegal 230 arbori, în volum de 242,6 mc. Din verificările efectuate a reieşit faptul ca 133 arbori nemarcaţi ar fi fost tăiaţi de către M. DORIN din Nucet, iar 97 de arbori nemarcaţi ar fi fost tăiaţi de către T. MARCEL din Vârfurile.
Valoarea aproximativă a prejudiciului este de 19885,912 lei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.












Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)