Samsung retrage de pe piaţă toate telefoanele Galaxy Note 7
Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co. a anunţat vineri că a decis să oprească vânzările de smartphones Galaxy Note 7 şi că va furniza noi dispozitive pentru telefoanele vândute deja, după descoperirea unor probleme la bateria telefonului, informează Reuters.
Potrivit unor informaţii apărute în presa sud-coreeană, unii utilizatori ai noului telefon Galaxy Note 7, care a fost lansat în Coreea de Sud şi pe alte pieţe la începutul acestei luni, s-au plâns că bateria telefonului lor a explodat.
Într-un comunicat de presă, Samsung a precizat că va dura aproximativ două săptămâni să pregătească noi dispozitive pentru telefoanele care au fost vândute deja. Grupul precizează că dintr-un număr de un milion de telefoane Galaxy Note 7 au fost indentificate doar 24 de exemplare cu probleme la baterie.
Galaxy Note 7 este comercializat în SUA şi Coreea de Sud începând cu data de 19 august, la un preţ de 882 de dolari.
Existenţa unor probleme de calitate la Galaxy Note 7 ar putea provoca pierderi Samsung în condiţiile în care grupul sud-coreean contează pe cel mai nou smartphone al său pentru a menţine dinamica vânzărilor şi a veniturilor în a doua jumătate a acestui an. În plus, decizia celor de la Samsung de a opri vânzările de Galaxy Note 7 vine cu o săptămână înainte ca rivalul american Apple să prezinte un nou model de iPhone.
Sursa: AGERPRES
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)