Ambulanță SMURD cu pacient lovită în această dimineață la Podgoria! (FOTO)
Știri Arad. Săptămâna nu a început prea bine pentru unii șoferi din Arad. Dacă în urmă cu o oră un pieton a fost lovit pe Calea Aurel Vlaicu, câteva minute mai târziu, în intersecția de la Podgoria, o ambulanță SMURD care transporta un pacient la spital a fost lovită de un Ford Escort.
Ambulanța circula prin fața Catedralei Ortodoxe și rula spre strada Corneliu Coposu, spre Spital. Avea semnalele acustice și luminoase pornite, dar nu a fost de ajuns pentru un șofer mai în vârstă care „pur și simplu nu s-a uitat”, spun martorii și a lovit ambulanța în partea din dreapta-spate.
Accidentul nu s-a soldat cu victime, dar a fost destul cât să fie nevoie de trimiterea unei alte ambulanțe, de la SAJ, pentru preluarea pacientului, în timp ce Fordul a fost și el destul de serios avariat, fără ca șoferul să aibă nevoie de îngrijiri medicale.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)