Localitățile Cuvin şi Covăsânţ rămân fără apă potabilă
Marţi, 9 august, în cadrul Proiectului de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi din judeţ, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, al cărui beneficiar este Compania de Apă Arad , are loc o nouă cuplare de conducte de apă potabilă.
Lucrarea este realizată în cadrul contractului CL9 „Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în Ghioroc, Cuvin, Miniş, Păuliş şi Lipova”, vizând reabilitarea şi extinderea sistemului de distribuţie apă potabilă şi a celui de canalizare în cele cinci localităţi. Astfel noua reţea, realizată de curând în cadrul Proiectului Major de Finanţare Europeană, va fi racordată la reţeaua existentă, fiind necesară întreruperea totală a furnizării de apă potabilă către consumatorii din localităţile Covăsânţ şi Cuvin. Furnizarea va fi oprită marţi, 9.08.2016 în intervalul orar 07:00 – 16:00.
La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din localităţile menţionate. Recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa pentru consum şi în uz casnic, până la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada executării lucrărilor.
Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1: Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)