Accident cu trei victime la intersecția străzilor Rebreanu cu Oituz (Foto)





Știri Arad. Un autoturism Toyota Land Cruiser care circula pe strada Oituz, la intersecția cu strada Liviu Rebreanu, a intrat în coliziune cu un autovehicul Dacia (mașină de taxi de la Verbiță) care i-a apărut din partea stângă. În urma impactului, în autovehiculul taxi au fost rănite trei persoane (șoferul și doi pasageri) care au fost transportate la Spitalul Județean Arad. Și șoferul SUV-ului Toyota a suferit o lovitură la cap.
Din primele declarații ale conducătorului SUV-ului, am aflat că în partea dreaptă a sensului lui de mers era parcat un microbuz din cauza căruia nu ar fi observat indicatorul cu cedează trecerea, aflat la intersecția celor două străzi.
Poliția face cercetări pentru stabilirea cauzelor în care s-a produs accidentul.
UPDATE: În taximetru se aflau două femei, dintre care una avea astăzi programată nunta. Două persoane de sex feminin, cu vârsta de aproximativ 30 de ani, cu traumatisme cranio-cerebrale, fără pierdere de conoștință, au fost preluate de Ambulanță. Șoferul taximetrului, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral și traumă toraco-abdominală.
UPDATE 2: Conducătorul SUV-ului Toyota Land Cruiser este omul de afaceri arădean Leontin Aslău, el suferind o lovitură la cap.
Comentariile portalului
La asta se ajunge candveste coafat comunismul, când in învățământ, istoria predată este una falsificată la fel ca cea de dinainte de '89. Li se predă cumva (...)
si ultimul vers din acea poezie: "Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!"
V-ați prins...