Cea de-a XV-a ediție a Școlii de Vară la UAV, cu invitați din țară și străinătate
Timp de trei zile, la Arad, la Universitatea „Aurel Vlaicu” are loc Şcoala de vară „Comunicare şi interculturalitate” la care participă invitaţi din România, Ungaria şi Serbia.
Evenimentul organizat de UAV cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură a deschis dezbaterea despre interculturalitate pe toate cele trei secţiuni: Comunicarea şi interculturalitate în Ştiinţele Umaniste şi Sociale”, „Relaţii interetnice în Banat şi Transilvania” şi „Management şi interculturalitate”. Sesiunile au fost deschise profesorilor şi studenţilor care şi-au prezentat lucrările în plen sau în cadrul secţiunilor, lucrări care vor fi publicate într-un volum dedicat acestei manifestări.
După deschiderea evenimentului, în prezenţa a peste 100 de participanţi, alături de reprezentanţi ai Consiliului Local Arad, ai Centrului Judeţean de Cultură, ai Centrului Municipal de Cultură au fost demarate lucrările în plen. Au susţinut lucrări Ilona Mathe de la Univ. St.Gyorgy din Bekescsaba, rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile, conf.univ.dr. Cernat Cosmin de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti şi Ph.D. Marinel Negru de la Universitatea din Belgrad.
„Este cea de a XV-a ediţie a Şcolii de Vară, organizată anul acesta de către Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Administrative a UAV, o ediţie desfăşurată cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad. Vreau să mulţumesc atât Primăriei Arad care, prin CMC, sprijină evenimentele organizate de universitatea noastră, colegilor mei care s-au implicat în buna derulare a evenimentului cât şi invitaţilor care au răspuns cu promptitudine provocării multiculturalităţii lansate la această ediţie”, a spus rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Şcoala de Vară va continua miercuri, 6 iulie, la Moneasa cu sesiuni de lucru iar pe 7 iulie va fi organizată festivitatea de premiere şi de acordare a diplomelor participanţilor.
Comentariile portalului
== CLAAAR -- FALCA A ARANJAT -- EL I A SPUS CA ORICE PROST POATE SA SI LANSEZE BALIVERNELE LA ARAD -- SCARBA MI E . SUNT TARE CURIOS CE PUPIKURISTI VOR (...)
Dacă exista astfel de carduri de parcare eliberate nejustificat cei care le folosesc trebuie amendați iar cardul confiscat. Legea e simplă: au dreptul la un card de parcare gratuit (...)
= NICI DRK NU SE MAI BAGA MERCENAR LA STAPANIRE . OM FARA MESTESUG FARA DUMNEZEU == TINERE FI INTELIGENT -- HARROW -LONDRA TE ASTEAPTA --22 MII ROMANI COMPACT --ESTI CA LA CLUJ == (...)