Astăzi, la ora 11:00, în Sala Regele Ferdinand din cadrul Primăriei Arad a avut loc festivitatea de acordare a diplomelor de onoare pentru foștii angajați ai administrației publice locale.
În jur de 450 de persoane care au fost propuse în prealabil de către instituțiile publice și de anumite persoane fizice din oraș au fost desemnate cu titlul de „cetățeni de onoare”. În cadrul evenimentului nu au reușit să participe toți cei desemnați, celor absenți urmând să li se înmâneze diploma ulterior.
De asemenea, pe holul de la intrarea în sală a avut loc vernisarea expoziției „Aradul în hărți și imagini”, care oferă o retrospectivă a istoriei municipiului nostru.
Acțiunea face parte din cadrul evenimentului Zilele Administrației.
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)