Sistemul încearcă blocarea „Mândri că suntem arădeni”! Cine nu dorește să înfrunte formațiunile locale?





Știri Arad. Pentru ce să blochezi o formațiune locală? Doar pentru că ai temerea că îți va lua din voturi, ție, partid politic? Normal ar fi ca oricine să poată să se înscrie în lupta politică în democrație, în condițiile legii, iar alegătorul să fie cel care să decidă pe cine să pună ștampila. Însă, cum ar spune cineva, democrația românească nu este atât de „coaptă” încât să nu permită Sistemului să „radă” tot ce îi stă împotrivă.
În fine, tânăra formaţiune politică „Mândri că suntem arădeni” a rămas fără siglă înaintea alegerilor, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au menţinut decizia Biroului Electoral Central, care a interzis-o recent, la începutul lunii.
Partidul Mândri că suntem arădeni a fost înfiinţat prin decizia Tribunalului Bucureşti, în data de 17 martie 2016.
După mai puţin de o lună de la înfiinţare, PMCSA s-a trezit fără siglă, BEC interzicând însemnele electorale ale sale, alături de formaţiunile – susține oradecluj.ro – Partidul Alternativa de Vest, Partidul Sebeşul Verde, Partidul Vrancea Noastră, Partidul Maramureşenilor, Partidul 200 pentru Bucureşti, Partidul Nostru şi Partidul Mândri că suntem Arădeni. Alte peste 120 de formaţiuni au scăpat cu însemnele intacte din filtrul BEC.
Un anumit Marian Olteanu, despre care cei de la „Mândri ca suntem arădeni” susțin că nu există, a făcut apel împotriva tinerei formațiuni. Astfel nu s-a reușit înregistrarea semnului electoral în timp util.
(P)
Comentariile portalului
Sunt deja circa 70.000 de voturi in plus pentru Nicusor Dan! Mai avem o sansa! Este mai mult decat neplacuta realitatea pe care o arata votul aradenilor! Firesc votul de blam (...)
Să folosești tragedia unei familii pentru a scrie un comentariu total deplasat, în care acuzi voalat că UE este entitatea vinovată cumva, asta arată că ești un ***** uman ******. (...)
A mai fost unu președinte în seara de duminica, pana luni 😂😂😂