Un ucrainean s-a dat drept român ca să treacă granița la Nădlac
Știri Arad: Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un bărbat din Ucraina care a încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de o carte de identitate românească falsă.
În data de 9 aprilie, la ora 09:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, care circulă pe ruta Suceava – Praga, un bărbat care la controlul de frontieră s-a legitimat cu o carte de identitate românească.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care bărbatul a fost condus la sediul P.F. pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză este Volodymyr N., în vârstă de 28 de ani, din Ucraina. Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că dorea să ajungă în Cehia şi că a obţinut documentul fals contra sumei de 500 de euro de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei lui Volodymyr N. şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)