Primul serial TV marca Apple, în colaborare cu liderul grupului Black Eyed Peas





Compania Apple colaborează cu muzicianul Will.i.am şi cu producătorii TV Ben Silverman şi Howard Owens pentru a dezvolta primul său serial original, care se va inspira din universul aplicaţiilor pentru dispozitive mobile, a declarat pentru Reuters un agent de presă al companiei americane, confirmând astfel mai multe zvonuri apărute în presa internaţională, potrivit Europa FM și News.ro.
Nu este cunoscut deocamdată modul în care noul serial TV va promova sau se va referi la magazinul digital al companiei Apple, precizează The New York Times.
De asemenea, Apple a refuzat să dezvăluie pentru moment titlul, intriga, sursele de finanţare, numărul şi durata episoadelor din noul serial. Nu este cunoscut nici felul în care utilizatorii vor putea să vizioneze noul show TV.
Noul serial nu are scopul de a stimula „ambiţia” companiei Apple de a-şi spori prezenţa pe piaţa producţiilor TV originale şi a platformelor de streaming video, a precizat Eddy Cue, senior vice president al departamentului Internet, software şi servicii din cadrul companiei Apple, într-un interviu acordat în The New York Times.
William James Adams Jr, născut pe 15 martie 1975, cunoscut sub numele de scenă Will.i.am, este liderul grupului Black Eyed Peas, alături de care a lansat multe albume de succes şi a câştigat numeroase trofee importante, inclusiv şapte premii Grammy.
Este compozitor, cântăreţ şi actor, iar în ultimii ani s-a remarcat în calitate de dezvoltator al unor noi tehnologii ce ar putea fi utilizate în viitorul apropiat în alte domenii de activitate, precum modă, inginerie, jocuri video şi industria spaţială.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)